Term
| Dezvoltarea constituțională a României în perioada 1944–1948 |
|
Definition
C. Perioada celui de-al Doilea Război Mondial (1940-1947)
- este caracterizată prin lipsa unei constituţii şi guvernarea pe baza unor acte cu caracter
constituţional
- perioada poate fi împărţită în două mari etape:
a) etapa 1940-1944
b) etapa 1944-1947
- în prima etapă, perioada dictaturii antonesciene, viaţa constituţională românească se
reduce la câteva Decrete sau Decrete-legi prin care ţara era condusă autoritar de către
generalul Ion Antonescu
- în a doua etapă avem de-a face cu o serie de acte cu caracter constituţional
1. Decretul regal nr. 1626 din 31 august 1944 pentru fixarea drepturilor
românilor în cadrele Constituţiunii din 1866, cu modificările Constituţiei din
29 martie 1923
● erau reorganizate puterile în stat:
- abrogate toate dispozițiile prin care generalul I. Antonescu fusese învestit
cu puteri depline să conducă țara în 1940-1944
- put. legislativă: exercitată de către Rege până la organizarea unei noi
Reprezentanțe Naționale
2. Decretul-lege nr. 1849 din 10 octombrie 1944 privind adăugirea de alineat
nou la finele art. IV din înaltul Decret regal nr. 1.626 din 31 august 1944
● prevede legi speciale vor institui condițiile în care vor putea fi urmăriți și
sancționați toți acei care în orice calitate și sub orice formă au contribuit la
dezastrul țării, în special în legătură cu războiul purtat împotriva Națiunilor Unite.
● aceste legi prevedeau și măsuri pt. urmărirea averilor celor ce se făceau vinovați
3. Legea nr. 86 din 6 februarie 1945 pentru Statutul naţionalităţilor minoritare
● conform art. 4, minoritățile se bucurau de același tratament și de aceleași garanții
în drept și în fapt, că și ceilalți cetățeni români
28
4. ● limba română era declarată limbă oficială a statului român
● minoritățile naționale aveau dreptul de a utiliza limba lor maternă în administrație
și în justiție
● conținea și dispoziții referitoare la:
- învățământul în limba maternă în școlile de stat
- crearea unor catedre cu predare în limba maternă a minorităților în
universități
- publicarea legilor în limbile acelor națiuni
Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare
● scop: înfăptuirea reformei agrare văzută ca o necesitate națională, economică și
socială
● în vederea înfăptuirii acesteia erau expropriate (fără despăgubire):
- o serie de terenuri care aparțineau cetățenilor români sau germani care
participaseră la război alături de Germani hitleristă sau care ajutaseră în
vreun fel Germania în război
- terenurile până în 10 hectare ce nu fuseseră lucrate în regie proprie în
ultimii 7 ani
- terenurile ce aparțineau persoanelor fizice sau juridice mai mari de 50 de
hectare
5. 6. 7. Legea nr. 260 din 31 martie 1945 pentru legislaţia aplicabilă în Transilvania
de Nord, precum şi drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupării
ungare
● prevedea aplicabilitatea legislației române asupra întregului teritoriu al
Transilvaniei, inclusiv asupra teritoriilor ocupate de Ungaria în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial (1940-1944)
Legea nr. 261 din 2 aprilie 1945 pentru reglementarea cetăţeniei locuitorilor
din Ardealul de Nord
● restabilea situația juridică a cetățenilor români aflați în teritoriul Transilvaniei de
Nord (aflat sub ocupație ungară în perioada 1940-1944): toți cetățenii români
aflați în Transilvania de Nord, care aveau cetățenie română înainte de ocupația
română, sunt și rămân cetățeni români
● copiii născuți din cetățeni români în perioada 1940-1944, În Trans. de Nord, sunt
cetățeni români
Legea nr. 312 din 24 aprilie 1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor
vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război
● urmărirea și judecarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război se
putea face până la 1 sept. 1945
● legea incrimina 2 categorii de persoane:
- cei care se făceau vinovați de dezastrul țării
29
8. 9. - cei care se făceau vinovați de dezastrul țări prin săvârșirea unor crime de
război
● judecarea se făcea de către un Tribunal al Poporului
Decretul nr. 2218 din 15 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative
● elemente caracteristice:
- repune parțial în vigoare Constituția din 1923 în ceea ce privește
exercitarea puterii legislative de către Rege și Reprezentanța Națională
- instituie Parlamentul unicameral (Ad. deputaților)
- reinstituie universalitatea votului, acordând dreptul de vot și dr. de a fi
ales, inclusiv femeilor
- se instituie vârsta minimă de 21 de ani pentru a vota și cea de 25 de ani
pt. a fi votat în Ad. deputaților
Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Român în
Republică Populară Română
● schimbă forma de guvernământ a statului din monarhie în republică
● caracteristici esențiale dpdv. constituțional:
1. abrogă Constituţia din 1923 cu modificările sale ulterioare. Această lege
nu recunoaşte calitatea de veritabilă Constituţie celei din 1923, stabilind
următoarele: ,,Constituția din 1866 cu modificările din 29 martie 1923 şi
acelea din 1 septembrie 1944 şi următoarele, se abrogă";
consfinţeşte constituţional actul de abdicare al Regelui Mihai I;
stabileşte forma de guvernământ republicană a statului şi instituie o nouă
denumire acestuia de ,,Republică Populară Română";
înlocuieşte instituţia unipersonală a şefului de stat (Regele) cu o nouă
instituţie colegială (Prezidiul Republicii Populare Române);
menţine un Parlament unicameral (Adunarea Deputaţilor);
înlocuieşte principiul separaţiei puterilor în stat cu principiul unicităţii
puterii. |
|
|
Term
| Perioada constituțională 1948–1989 |
|
Definition
D. Perioada constituțiilor socialiste (1948-1989)
- sistemul constituţional şi juridic a cunoscut influenţe de sorginte socialist-ideologice
- sistemul constituţional român şi-a însuşit în această perioadă trăsăturile sistemelor
totalitare de tip leninist cărora le-a dat o formă constituţională corespunzătoare noilor
condiţii social, politice şi istorice ale statului român
- în această perioadă forma de guvernământ a statului a fost cea republicană
- toate constituțiile elaborate în această perioadă (1948, 1952, 1965) au o serie de
trăsături fundamentale comune:
1. renunţarea la principiul separaţiei puterilor în stat şi înlocuirea acestui principiu cu
cel al unicităţii puterii
2. 3. 4. 5. 6. 30
1. 2. 3. 4. 5. 6. înlocuirea pluralismului politic şi a pluripartidismului cu partidul unic (Partidul
Comunist) ce deţinea monopolul întregii puteri statale
înlocuirea economiei de piaţă bazată pe libera concurenţă cu economia
planificată şi centralizată, monopol al statului
înlocuirea principiului protecţiei şi garantării egale atât a proprietăţii publice, cât şi
a celei private cu o protecţie şi garantare diferenţiată în favoarea proprietăţii
publice (avutul obştesc)
acordarea unor puteri sporite procurorilor, în dauna judecătorilor, procurorii fiind
cei ce vegheau îndeosebi la urmărirea şi pedepsirea faptelor săvârşite împotriva
ordinii şi libertăţii democratice, a intereselor economice, a independenţei
naţionale şi a suveranităţii Statului Român
consacrarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, mai degrabă
formal
Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948
● s-a adoptat de către Marea Adunare Naţională (Parlamentul) cu unanimitate de
401 voturi. Constituţia era împărţită în 10 titluri.
● în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei, se prevedea că aceasta poate fi
modificată, în parte sau în total, la propunerea guvernului sau a unei treimi din
membrii Marii Adunări Naţionale (adoptat dacă era votat de două treimi din nr.
total al membrilor Marii Ad. Naț.)
● Constituţia prevedea posibilitatea revocării reprezentanţilor poporului prin voinţa
alegătorilor, în toate organele puterii de stat
● din punct de vedere economic: mijloacele de producție aparțin:
- ori statului - ca bunuri ale întregului popor -
- ori organizaţiilor cooperative
- ori particularilor, persoane fizice sau juridice.
- Bogățiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele,
izvoarele de energie naturală, căile de comunicație ferate, rutiere, pe apă şi în
aer, poşta, telegraful, telefonul şi radioul aparțineau statului, ca bunuri comune
ale poporului.
- Munca era văzută ca factorul de bază al vieții economice a statului.
- Comerțul intern şi extern era reglementat şi controlat de stat şi se exercita de
întreprinderi comerciale de stat, particulare şi cooperative.
● în ceea privește proprietatea:
- pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi
și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție
- dacă ține de un interes general, mijloacele de producție, băncile și
societățile de asigurare pot deveni proprietatea statului
● în privința drepturilor fundamentale:
- erau prevăzute de Constituție, dar modul de punere în aplicare și
garantare era deficitar prin obediența pe care cetățeanul trebuia să o
arate guvernanților
31
2. 3. ● organele puterii de stat erau împărțite în:
1. organe supreme (Marea Adunare care alegea Prezidiul Marii Adunări)
2. organe ale administrației de stat (Consiliul de Miniştri şi ministerele)
3. organe locale ale puterii de stat (Consiliile populare locale)
4. organele judecătoreşti (instanţele judecătoreşti) şi parchetul
● Marea Adunare Naţională avea rolul de Parlament
● Prezidiul Marii Adunări Naţionale avea rolul de şef al statului şi era un organ
colegial
● Guvernul era alcătuit din Consiliul de Miniştri şi ministere
● Președintele Consiliului de Miniștri era Prim-ministrul
Constituția Republicii Populare Române din 24 septembrie 1952
● păstrează în mare parte prevederile constituționale din 1948
● este structurată tot în 10 capitole și păstrează aceleași organe ale puterii de stat
● element distinctiv față de Constituția anterioară: conține un Capitol introductiv,
unde se prevăd direcțiile și principiile pe care statul român este organizat
Constituția Republicii Socialiste Române din 21 august 1965
● marchează o schimbare strategică politică în sensul încercării unei anumite
deschideri și liberalizări a vieții sociale
● reflectă și o distanțare față de puterea politică dominantă în regiune a Uniunii
Sovietice
● schimbare a viziunii statului față de individ
● se ratifică majoritatea acordurilor și pactelor internaționale referitoare la drepturile
și libertățile fundamentale ale omului
● modificări esențiale:
- deținător suveran al puterii: poporul, care își exercită suveranitatea prin
Marea Adunare Naționale (organ suprem) și prin consiliile populare (baza
întregului sistem de organe ale statului, alese prin vot universal, egal,
direct și secret)
- Marea Adunare Națională capătă și atribuția de exercitare a controlului
constituționalității legilor
- din 1975: se introduce funcția de Președinte al Rep. Socialiste Românie
(funcție impersonală)
● Tribunalul Suprem exercită controlul general asupra activității de judecată a
tuturor tribunalelor și judecătoriilor
● relații externe - Republica Socialistă România:
- întreține și dezvoltă relații cu țările socialiste
- promovează relații de colaborare cu țările având altă orânduire socială
- activează în organizații internaționale în scopul asigurării păcii și
înțelegerii între popoare |
|
|
Term
| Decretele din perioada 1989–1991 |
|
Definition
E. Perioada actelor constituționale (1989-1991)
- se caracterizează prin inexistenţa unei Constituţii
- se caracterizează prin existenţa mai multor acte normative care au avut un caracter
constituţional
1. Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea
şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor
teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale
● obiective și măsuri:
1. abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui
sistem democratic pluralist de guvernământ;
2. 3. organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie 1990;
separarea put. legislativă, executivă și judecătorească în stat și alegerea
tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mul, două mandate;
4. restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi
eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere
economică centralizată, promovarea liberei inițiative şi a competenţei în
conducerea tuturor
sectoarelor economice;
5. restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea
distrugerii satelor;
6. reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane.
Reașezarea structurilor învăţământului pe baze democrate şi umaniste;
7. promovarea unei ideologii umaniste şi democratice, a adevăratelor valori
ale umanității. Eliminarea minciunii şi a imposturii, statuarea unor criterii
de competenţă şi justiție în toate domeniile de activitate;
8. 9. aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale;
libertatea presei, radioului și a televiziunii; trecerea acestora în mâinile
poporului;
10. respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea
deplinei lor egalități în drepturi cu românii;
11. libertatea cultelor; garantarea liberei manifestări a credinţelor religioase;
12. organizarea întregului comerţ al ţării pornind de la cerinţele satisfacerii cu
prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest
scop, se va pune capăt exportului de produse agro-alimentare şi se va
reduce exportul de produse petroliere, acordându-se prioritate satisfacerii
nevoilor de căldură și lumină ale oamenilor;
13. salvarea echilibrului ecologic şi eliminarea acelor lucrări şi investiţii care
provoacă daune aerului, apei, solului și pădurilor ţării; promovarea unor
tehnologii moderne nepoluante;
14. întreaga politică externă a ţării va servi promovării bunei vecinătăţi,
prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de constituire a unei
Europe unite, casă comună a tuturor popoarelor continentului.
33
● schimbă denumirea țării în România, schimbă stema țării
● Consiliul Frontului Salvării Naționale devine organul legislativ și executiv al puterii
de stat
2. 3. Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea şi
funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România
● reinstituie pluralismul politic și pluripartidismul în România
Decretul-lege nr. 10 din 31 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea
şi funcţionarea Guvernului României
● pune bazele constituirii Guvernului României, ca organ suprem al administrației
de stat
4. Decretul-lege nr. 81 din 9 februarie 1990 privind Consiliul Provizoriu de
Uniune Naţională
● se înlocuiește Consiliul Frontului Salvării Naționale cu Consiliul Provizoriu de
Uniune Națională (Parlamentul celor 100 de zile)
5. Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului şi a
Preşedintelui României
● reglementează alegerea de către cetățeni a Parlamentului și a șefului de stat prin
vot universal, direct, egal și liber exprimat
● se reinstituie principiul separației put. în stat și Parlamentul bicameral alcătuit din
Adunarea Deputaților și Senat
● se asigură reprezentarea populației de toate naționalitățile în Parlament
● dreptul de a alege era acordat tuturor cetățenilor români care aveau împliniți 18
ani |
|
|
Term
| Constituția României din 1991 |
|
Definition
. Constituția din 1991
1. Conținutul Constituției
● marchează înlăturarea regimului comunist din decembrie 1989 și trecerea la un
regim democratic bazat pe regulile statului de drept
● este opera Parlamentului ales în mai 1990
● păstrează forma republicană de guvernământ
● instituie principiul separației puterilor în stat
● consacră caractere pe baza cărora se organizează statul: de stat de drept,
democratic și social, în care demnitatea omului , drepturile și libertățile
cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul
politic reprezintă valori supreme și sunt garantate
● crează Curtea Constituțională - i se încredințează pentru prima dată în România
controlul constituționalității legilor
● a asigurat integrarea în structurile euro-atlantice
34
2. Revizuirea Constituției din anul 2003
● Necesitatea revizuirii Constituţiei adoptate în 1991 a fost motivată de perspectiva
îndeplinirii celor două obiective majore ale politicii externe româneşti în anii
postdecembrişti:
a. integrarea în Uniunea Europeană
b. aderarea la Alianţa Nord-Atlantică
● Obiective:
1. asigurarea temeiului constituțional al realizării procesului de integrare
2. o mai bună reglementare și definire a drepturilor fundamentale ale
cetățenilor
3. o optimizare a procesului decizional al autorităților publice
● Consecințe de natură constituțională:
1. schimbarea funcțiilor forțelor armate
2. reevaluarea atribuțiilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării
3. respectarea dispozițiilor acquis-ului european privitoare la libera circulație
a capitalurilor, la drepturile cetățenilor europeni de a investi și dobândi
bunuri în condiții de egalitate cu cetățenii români
4. circumstanțierea interdicției constituționale privitoare la extrădarea
cetățenilor români
● Alte modificări:
1. sporirea atribuțiilor Curții Constituționale
2. sporirea rolului justiției și garantarea independenței judecătorilor
3. înlăturarea competențelor de natură jurisdicțională ale Curții de Conturi
4. introducerea și lărgirea unor noi drepturi și obligații, precum și
reconfigurarea celor existente; întărirea garanțiilor la nivelul celor mai
bune standarde europene;
5. Optimizarea procesului decizional al autorităților publice prin departajarea
atribuțiilor celor două Camere ale Parlamentului prin modificarea
statutului parlamentar sau reconfigurarea unor dispoziții privitoare la
Președintele României. |
|
|
Term
|
Definition
T eoria Constituției (termenul provine din latină: ‘constitutio’, și înseamnă ‘așezare cu
temei’ sau ‘starea unui lucru’)
A. Noțiunea de constituție : utilizată cu multiple sensuri de către diversele
științe sociale - simbol, text juridic, document istoric, fenomen de drept.
➔ T ermenul de constituție este folosit în știința politică și în cea juridică în mod diferit:
➢ în știința politică: ansamblu de revendicări politice ale societății, menite să pună
bazele unui stat de drept;
➢ în știința juridică: un set de reguli juridice fundamentale care stau la baza
edificării unui sistem normativ statal.
➔ Declarația drepturilor omului și cetățeanului de la 1789 din Franța prevedea că:
‘Orice societate în care garanția drepturilor nu este asigurată, nici separația puterilor
stabilită, nu are constituție’
. Concluzii:
➢ regulile fundamentale de organizare și funcționare a statului pe baza separației
puterilor, pregum și garantarea drepturilor formează ceea ce denumim
constituție; ➪ constituția în sens material
➢ regulile fundamentale nu pot fi întâlnite decât în cuprinsul unui act juridic denumit
constituție. ➪ constituția în sens formal
1. Constituția în sens material ⟶ ansamblul de norme juridice care se referă la
organizarea și funcționarea statului, modul de alegere, numire și formare a organelor
statale, modul de funcționare și relaționare a diferitelor instituții ale statului, modul de
instituire și garantare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor (poezia);
2. Constituția în sens formal ⟶ totalitatea normelor juridice pe care le regăsim în textul
constituției sau al legii fundamentale.
cu sens material ｜ cu sens formal
conținutul normei juridice = poezia forma pe care o îmbracă norma
juridică indiferent de conținut |
|
|
Term
|
Definition
Constituția reprezintă un ansamblu de norme juridice învestite cu forță supremă și
adoptate după o procedură specială, norme care stabilesc autoritățile esențiale ale
statului și funcționarea lor, precum și drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale
cetățenilor. |
|
|
Term
| Caracteristicile Constituției |
|
Definition
Caracteristicile constituției:
➢ Constituția este o lege: cuprinde norme juridice care reglementează relații
sociale;
➢ Constituția conține norme juridice învestite cu forță juridică supremă:
normele constituționale reglementează cele mai importante relații sociale din
cadrul unui stat, care sunt emise de puterea constituantă care are cea mai mare
autoritate în stat;
➢ Constituția este adoptată după o procedură specială: Constituția se adoptă
de o adunare constituantă și se aprobă de către popor prin referendum. Chiar și
legile de revizuire a unei constituții au proceduri speciale de aprobare :
Constituția actuală a României care prevede că inițiativa revizuirii unei constituții
aparține doar Președintelui României, Parlamentului și cetățenilor. Legea
constituantă de revizuire trebuie dezbătută și aprobată de către fiecare din cele
două camere ale Parlamentului cu o majoritate de minim ⅔ din numărul
membrilor fiecărei Camere. După votul Camerelor, în cel mult 30 de zile de la
data adoptării, se organizează un referendum pentru aprobarea de către popor a
constituției.
➢ Constituția stabilește organele esențiale ale statului și modul lor de
funcționare: în constituție regăsim regulile juridice referitoare la puterile statului
(legislativă, executivă și judecătorească), la raporturile instituționale dintre
acestea, la modul de alegere, numire, funcționare și revocare a acestora.
➢ Constituția stabilește drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale
cetățenilor
➢ Constituția este mult mai stabilă în timp decât celelalte legi: stabilitatea
constituției este dată de instituirea unor proceduri specifice de modificare ce fac
imposibilă schimbarea prea des a regulilor constituționale. |
|
|
Term
| Conținutul normativ al Constituției |
|
Definition
Conținutul normativ al constituției
Aspecte generale- constituțiile nu sunt doar simple acte juridice, ci ele sunt acte
juridice și politice ce reflectă realitățile sociale, economice, politice sau religioase ale
unui stat.
➢ O analiză a conţinutului normativ al constituţiilor ne arată că într-o constituţie
întâlnim, de regulă, trei categorii de relaţii sociale reglementate de normele
constituţionale:
a) relaţii sociale referitoare la puterea de stat (autorităţile esenţiale ale statului şi
raporturile dintre ele) - acelea referitoare la Parlament, șeful statului, Guvernul,
autoritățile judecătorești și colaborările dintre ele;
b) relaţii sociale referitoare la drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale
cetăţenilor;
c) alte relaţii sociale considerate fundamentale pentru o
societate (ex. relaţii economice, sociale, religioase etc.). |
|
|
Term
| Forme / tipuri de Constituții (statut, pact, convenție, referendum) |
|
Definition
01. Charta concedată- cea mai rudimentară formă de constituție scrisă.
● este adoptată de către monarh ca stăpân absolut care își exercită puterea
→ deci nu este democratică (deoarece este opera monarhului);
● exemple: Charta regală din 1814 a regelui Ludovic al XVIII-lea;
Constituția Rusiei din 1906;
Constituția Statului Monaco din 1911.
02. Statutul- tot o formă nedemocratică de constituție, deoarece este dată de șeful
statului și supusă ratificării prin plebiscit (referendum).
● exemple: Statutul albertin acordat la 4 martie 1848 regelui Piemontului și
Sardiniei de către regele Carol Albert;
Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris al domnitorului Al.I. Cuza din
2 mai 1864;
Constituția română a regelui Carol al ll-lea din februarie 1938.
03. Pactul- formă democratică de constituție, fiind reprezentat de un contract
încheiat între șeful de stat și popor prin intermediul Parlamentului.
● exemple: Magna Charta de la 1215 din Anglia;
Petition of Rights de la 1627 din Anglia;
Habeas Corpus de la 1679 din Anglia;
Bill of Rights din Anglia din 13 februarie 1688;
Pactul din 1830 din Franța;
Constituția română de la 1866.
04. Convenția- reprezintă un contract încheiat între toți membrii societății adunați
într-o Adunare Constituantă, cu scopul de a adopta o lege fundamentală;
● exemple: Constituția federală americană de la 1787, dar și celelalte
constituții adoptate de coloniile americane începând cu 1776;
Constituția germană din 1919;
Constituțiile franceze din 1791, 1848, 1873.
05. Constituția referendară- presupune adoptarea ei prin referendum de către
popor pentru a i se da legitimitate deplină.
● exemplu: Constituția României din 1991.
06. Constituția Parlamentară- este adoptată de Parlamentul național fără a mai fi
supusă aprobării populare.
● exemplu: Constituțiile române din 1948, 1952, 1965. |
|
|
Term
|
Definition
F . Suspendarea constituției
Noțiune- suspendarea constituției semnifică scoaterea ei din vigoare, total sau parțial,
pe o anumită perioadă de timp determinată.
Cauzele suspendării pot fi determinate de: stări de asediu, stări de război, stări de
urgență etc.
Clasificare- în funcție de întinderea normelor constituționale suspendate, suspendarea
constituțională poate fi:
a. suspendare totală: scoaterea din vigoare totală a unei constituții pentru o anumită
perioadă de timp (ex. Perioada 1940-1944 din România);
b. suspendare parțială: scoaterea din vigoare a anumitor norme constituționale
pentru o anumită perioadă de timp. |
|
|
Term
|
Definition
G. Abrogarea Constituției
Noțiune- scoaterea din vigoare a textului unei constituții. Are loc, de regulă, atunci când
se adoptă o nouă constituție într-un stat.
Cauzele abrogării constituției pot fi determinate de: faptul că nu mai corespunde cu
realitățile pentru care ea a fost adoptată, sunt create premisele unor schimbări în
societate, o serie de norme rămân fără suportul practic al aplicării lor.
Clasificare- în funcție de întinderea sau conținutul abrogării:
a. b. abrogarea totală: scoaterea din vigoare a întregului text constituțional;
abrogarea parțială: scoaterea din vigoare doar a anumitor dispoziții din
constituție.
- în funcție de înscrierea în textul constituțional a normelor abrogate de
vechea constituție:
c. d. abrogarea expresă: normele noii constituții prevăd expres
abrogarea vechii constituții sau a unor norme din vechea constituție.
abrogarea tacită: nu se prevede abrogarea, dar ținând cont de faptul că nu pot
exista două legi fundamentale în același stat, normele constituționale noi le scot
din vigoare pe cele vechi. |
|
|
Term
|
Definition
B. Neretroactivitatea legii
Art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile
➔ constă în faptul că legea nu se poate aplica decât pentru situațiile viitoare momentului
intrării ei în vigoare
➔ există și excepții (enumerate în textul constituțional): legea penală și contravențională
mai favorabilă |
|
|
Term
| Supremația Constituției: concept și justificare |
|
Definition
A. Concept: Supremația constituției reprezintă o trăsătură a ei care exprimă
poziţia superioară pe care o are constituţia faţă de toate celelalte acte
normative ale unui stat. Supremația se manifestă în plan practic prin faptul că
normele juridice pe care le conține au valoare juridică supremă, fiind
superioare tuturor celorlalte norme juridice dintr-un stat.
➔ Modul de manifestare a conceptului de supremaţie a constituţiei se poate analiza din
două perspective:
a. b. o perspectivă în plan vertical:
- supremația constituției se manifestă în cadrul sistemului normativ
al fiecărui stat.
- constituția fiind în vârful ierarhiei juridice a statului, toate celelalte
acte normative se subordonează acesteia, fiind necesar ca ele să
respecte textul constituției. În caz contrar, intervine controlul de
constituționalitate care este o garanție a asigurării supremației
constituției într-un stat.
o perspectivă în plan orizontal:
- supremația constituției asigură independența sistemului normativ
statal în raport cu sistemele normative ale celorlalte state, precum
și în raport cu ordinea juridică internațională.
- astfel, normele constituționale ale unui stat NU se subordonează
normelor constituționale ale altui stat și nici normelor juridice
internaționale.
➔ Justificarea supremației constituției:
- constituția este stabilă în timp și prin asta asigură stabilitate sistemului
normativ și tuturor raporturilor juridice dintr-un stat.
- constituția reprezintă expresia voinței unei puteri constituante, iar
această putere constituantă nu este altceva decât voința generală a
poporului.
- un stat are nevoie de o coerență, claritate și previziune a sistemului
juridic, iar acest luc |
|
|
Term
| Justiția constituțională ca garant al supremației Constituției |
|
Definition
| B. Justiția constituțională, garanție a supremației constituției ➔ sintagma ‘justiție constituțională’ are mai multe sensuri: 1. 2. un prim înțeles ar fi acela de act de justiție, act de dreptate. un al doilea înțeles ar fi cel de activitate specială și specializată de verificare a conformităților anumitor acte și fapte juridice cu textul constituțional. 20 a. 2. - sunt verificate din punct de vedere al constituționalității doar legile ca acte juridice ale Parlamentului și actele cu forță echivalentă acestora și doar faptele care prin importanța lor deosebită afectează buna organizare și funcționare a statului sau a autorităților sale. ➔ |
|
|
Term
Controlul de constituționalitate:
noțiune
definiție
fundamentare științifică |
|
Definition
C. Controlul de constituționalitate a legilor
2. Noțiunea controlului de constituționalitate a legilor
● Controlul constituționalității legilor este o instituție juridică. El constă într-un
ansamblu de norme juridice care reglementează activitatea de verificare a
conformității legilor cu textul constituției.
● Controlul constituționalității legilor, ca instituție juridică, are în vedere nu doar
activitatea de verificare a conformității legilor cu constituția, ci și autoritatea care
face această verificare și procedura de urmat.
● Astfel, acesta apare ca o garanție juridică a respectării constituției, dar și ca o
sancțiune juridică.
3. Definirea controlului de constituționalitate a legilor
● Controlul de constituţionalitate a legilor este acea instituţie a dreptului
constituţional alcătuită dintr-un ansamblu de norme juridice care reglementează
activitatea de verificare a conformităţii legilor cu textul constituţiei, autoritatea
care face această verificare, procedura de urmat şi sancţiunile aplicabile pentru
nerespectarea dispoziţiilor constituţionale de către legi.
23
4. Fundamentarea științifică a controlului constituționalității legilor
1) pe baza principiului separației puterilor în stat: impune acestora un control
reciproc, iar acest control reciproc nu poate fi efectuat decât prin raportare la un
text lege;
2) pe baza principiului legalității: principiul general al dreptului pe baza căruia
întreaga activitate a unui stat trebuie să se desfășoare pe baza și în concordanță
cu legea;
3) pe baza principiului supremației constituției: prin prisma acestui principiu,
controlul de constituționalitate a legilor este văzut ca ‘o sancțiune a supremației
constituției’
. |
|
|
Term
| Clasificarea controlului de constituționalitate |
|
Definition
6. Clasificarea controlului de constituționalitate a legilor:
1) în raport cu momentul exercitării puterii avem un controlul anterior (a priori) şi
un controlul posterior (a posteriori);
2) în raport de organele cărora le este încredinţat controlul avem un control
judecătoresc, politic şi jurisdicţional;
3) în raport de modul de exercitare avem un control pe cale de obiecţie (control
ofensiv) şi un control pe cale de excepţie (control defensiv);
4) în raport de criteriul înscrierii în Constituţie avem un control explicit (prevăzut
de Constituţie) şi unul implicit (nereglementat de un text constituţional);
5) în funcţie de modelul justiţiei constituţionale utilizate avem un control exercitat
pe model european şi unul exercitat pe model american;
6) după efectele pe care le produce, avem un control cu efecte erga omnes
(asupra tuturor) sau un control cu efecte inter partes litigantes (între părţile
aflate în litigiu). |
|
|
Term
| Obiectul controlului de constituționalitate |
|
Definition
5. Actele ce fac obiectul constituționalității legilor:
1) legile;
2) proiectele de lege;
3) actele cu forță juridică echivalentă legii (Ordonanțele Guvernului și Ordonanțele
de Urgență ale Guvernului);
4) tratatele internaționale;
5) regulamentele de organizare și funcționare a Parlamentului;
6) hotărârile Parlamentului. |
|
|
Term
| Cauzele și istoricul controlului de constituționalitate |
|
Definition
. Apariția controlului de constituționalitate a legilor:
a. Cauzele apariției:
- apariția constituțiilor scrise: din nevoia de a asigura acestor constituții o
stabilitate și o recunoaștere față de regulile nescrise întâlnite până atunci;
- asigurarea separației puterilor în stat: pentru asigurarea că toate puterile în
stat își îndeplinesc atribuțiile ce le revin și respectă legea în raporturile dintre ele;
- armonizarea intereselor societății, mai ales în statele federale: pentru
asigurarea interpretării și aplicării unitare a normelor constituționale în fiecare
dintre statele parte componentă a unei federații.
b. Istoricul apariției:
- cauza Marbury vs. Madison (24 februarie 1803) și apariția controlului de
constituționalitate a legilor în lume: În 1800, președintele SUA, John Adams,
numește cu câteva zile înaintea expirării mandatului său, în funcția de judecător
de pace în districtul Columbia pe William Marbury. Decizia de numire semnată de
președintele Adams și căreia i-a fost aplicat sigiliul național a fost expediată
destinatarului, însă aceasta nu a ajuns la destinatar, deoarece între timp au loc
alegeri prezidențiale în SUA, iar noul președinte American, republicanul Thomas
Jefferson, numește un nou secretar de stat pentru justiție, pe James Madison.
Noul secretar de stat, Madison, oprește înmânarea mandatului de numire în
funcția de judecător de pace pentru Marbury, iar în aceste condiții Marbury
21
-
sesizează Curtea Supremă SUA cu o plângere prin care solicită instanței să
emită un ordin de executare pentru James Madison în vederea obligării acestuia
să aducă la îndeplinire procudura de înmânare a mandatului de numire. Având în
vedere situația de fapt creată, se nasc 2 probleme juridice, și anume:
01. dacă Curtea Supremă are dreptul să emită ordinul (legea americană
privind organizarea judecătorească din 1789 prevedea acest lucru,
însă constituția nu);
02. dacă decizia de numire a lui Marbury este validă și își produce
efectele juridice fără ca ea să fie transmisă de secretarul de stat.
Soluția instanței supreme conduse de John Marshall a hotărât: |
|
|
Term
Raportul juridic de drept constituțional:
noțiune
caracteristici
elemente |
|
Definition
B. Raporturile juridice de drept constituțional
1. Noțiune:
➔ vând în vedere că raporturile juridice sunt definite ca fiind relații
sociale reglementate de norma de drept, raporturile juridice de drept
constituțional pot fi definite ca acele relații sociale reglementate de
normele dreptului constituțional care se referă la organizarea și
funcționarea statului, la modul de alegere, numire și formare a
organelor statale, la modul de funcționare și de relaționare a
diferitelor instituții ale statului, precum și la modul de instituire și
garantare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor;
➔ nu toate relațiile sociale devin raporturi juridice, după cum nu toate raporturile juridice
sunt raporturi de drept constituțional.
2. Caracteristici- oferite de elementele raporturilor juridice (subiecte, conținut și
obiect).
➢ raporturile juridice de drept constituțional au un caracter social ➪ derivă din legătura
strânsă care există între drept și societate;
➢ raporturile juridice de drept constituțional au un caracter dublu volațional ➪ este
nevoie atât de voința subiectelor participante, cât și de voința statală manifestată prin
existența normei de drept ce impune o anume conduită;
➢ raporturile juridice de drept constituțional sunt raporturi juridice fundamentale ➪ sunt
reglementate de normele din Constituție sau din legile care au valoare constituțională;
➢ raporturile juridice de drept constituțional privesc doar acele relații sociale referitoare
la fenomenul puterii de stat;
➢ raporturile juridice de drept constituțional se caracterizează prin poziția de inegalitate
juridică a subiectelor participante la acest raport;
➢ în raporturile juridice de drept constituțional totdeauna unul dintre subiectele acestor
raporturi este statul sau o autoritate a statului;
➢ unele raporturi juridice de drept constituțional pot avea dublă natură juridică ➪
exemplu: raporturile juridice referitoare la proprietate sunt reglementate la nivel de
principiu în Constituție și detaliate în dreptul civil.
3. Elemente- subiectele participante la raport, conținutul raporturilor și obiectul
raporturilor.
1. Subiectele raporturilor juridice de drept constituțional- persoanele participante la
raporturile juridice, fie ca sunt persoane fizice, fie ca sunt juridice.
➢ definiție: subiectele raporturilor juridice de drept constituțional sunt persoanele fizice și
autoritățile publice participante la raporturile de drept constituțional care beneficiază de
9
toate drepturile prevăzute de către normele dreptului constituțional și le sunt impuse
toate obligațiile prevăzute de aceleași norme;
➢ cel puțin unul dintre subiectele raporturilor juridice de drept constituțional este statul sau
o autoritate a statului (vezi caracteristici RJDC), deci cel puțin unul dintre subiectele
raporturilor juridice de drept constituțional este un subiect colectiv de drept;
➢ din categoria subiectelor RJDC fac parte și indivizii, ca subiecte individuale. |
|
|
Term
| Subiectele raportului juridic de drept constituțional |
|
Definition
Poporul- deținătorul suveranității naționale ➪ art. 2 din Constituție: ❝Suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative,
constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.❠ Astfel, în
cadrul alegerilor pentru construirea organelor reprezentative, precum și cu ocazia
organizării referendumului, poporul este subiect al RJDC.
b. Statul- în cadrul raporturilor juridice dintre statul federal și statele federale. (statele
parte componentă ale unei confederații sunt raporturi de drept internațional, de aici
distincția dintre statele federale și confederațiile).
c. Autoritățile și instituțiile statului- ex. autorități ale statului (prevăzute în Constituție):
Parlament, Șeful statului, Guvernul etc.
- ex. instituții ale statului (nu sunt incluse în Constituție): Avocatul Poporului.
➢ nu toate raporturile juridice în care intră autoritățile și instituțiile publice ale statului sunt
RJDC. De exemplu, un contract de furnizare a unui serviciu încheiat între Parlament și o
persoană juridică este un contract comercial, iar acel raport va fi un RJ de drept
comercial.
d. Persoanele juridice de drept public- există situații în care persoanele juridice de drept
public sunt sau nu sunt subiecte ale RJDC. Sunt subiecte ale RJDC partidele politice,
formațiunile politice și asociațiile cu caracter politic cu ocazia depunerii candidaturilor
pentru funcțiile elective în stat, consultarea partidelor politice parlamentare de către
Președintele României cu ocazia desemnării unui candidat pentru funcția de
prim-ministru etc. Conform art. 4 din Constituție, și asociațiile și fundațiile pot constitui
subiecte ale RJDC cu ocazia propunerilor de candidați pentru diverse funcții în stat.
a. b. c. II. Subiectele individuale - clasificarea acestora se face în funcție de situația juridică
a fiecărui individ în raport cu statul pe teritoriul căruia trăiește.
- sunt RJDC doar acele raporturi care implică unul din subiectele colective
de drept constituțional și care privesc elementele puterii de stat.
Cetățenii (au cetățenia statului pe teritoriul căruia trăiesc) - cu ocazia participării la
exercitarea suveranității naționale (alegeri, referendum);
Străinii (au cetățenia statului pe teritoriul căruia trăiesc) - cu ocazia solicitării cetățeniei
unui alt stat sau cu ocazia depunerii candidaturii pentru o funcție electivă la nivel local în
cazul cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene;
Apatrizii (nu au nicio cetățenie) - cu ocazia solicitării cetățeniei unui stat sau a solicitării
dreptului de azil. |
|
|
Term
| Subiectele de drept constituțional |
|
Definition
|
|
Term
| Izvoarele dreptului constituțional |
|
Definition
A. Izvoarele dreptului constituțional: izvoare formale și izvoare materiale
(Izvor de drept = forma de exprimare a normelor juridice)
➔ Normele juridice de drept constituțional cunosc o multitudine de forme de exprimare -
forma de exprimare exterioară: izvor formal de drept;
- totalitatea condițiilor sociale, economice, politice și culturale ale societății în
care apar aceste norme: izvor material de drept.
➔ Izvoarele dreptului constituțional sunt ierarhizate în funcție de criteriul forței juridice (care
depinde de autoritatea publică emitentă, de procedură de adoptare și de conținutul
normativ al actului).
➔ În categoria izvoarelor formale de drept constituțional intră:
1. Constituția- principalul izvor al dreptului constituțional
➔ în ea se regăsesc principalele norme juridice care constituie sursa și obiectul de studiu
al dreptului constituțional;
➔ definiție: Constituția = baza tuturor celorlalte acte normative pe care le întâlnim
într-o societate, fiind alcătuită din norme juridice învestite cu forță juridică
supremă;
➔ supremația normelor sale juridice este generată de controlul de constituționalitate ce
presupune obligativitatea tuturor celorlalte norme juridice de a fi în acord cu normele din
Constituție;
➔ sistemul normativ al unui stat presupune supremația Constituției ⇨ celelalte norme
juridice sunt subsecvente Constituției
➔ sistemul piramidal al normelor juridice:
1. norme cu valoare fundamentală pe care le întâlnim în Constituție, urmate de
celelalte norme cu forță juridică inferioară.
❗ OBSERVĂM (ne deplasăm pe această piramidă de la vârf spre bază): numărul
normelor juridice crește, la fel ca și sfera destinatarilor lor, iar forța juridică a
normelor scade.
1. Legea
➔ definiție: Legea = actul juridic al Parlamentului (stricto sensu)
= orice act juridic, fie că este lege a Parlamentului ori hotărâre a
Guvernului (lato sensu)
5
➔ legile reprezintă izvor al dreptului constituțional doar dacă au în vedere obiectul de
studiu al dreptului constituțional ➪ legile ce se referă la:
- organizarea și funcționarea statului;
- modul de alegere, numire și formare a organelor statale;
- modul de funcționare și relaționare a diferitelor instituții ale statului;
- modul de instituire și garantare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor;
➔ categorii de legi:
- constituționale;
- organice;
- ordinare;
● în dreptul românesc, doar legile constituționale sunt în totalitate izvoare ale
dreptului constituțional. Celelalte două categorii de legi sunt izvoare ale dreptului
constituțional numai în măsura în care se referă la raporturile de drept
constituțional.
3. Actele normative cu putere de lege- decrete, decrete-lege, ordonanțe etc. ce sunt
emise și de autoritatea executivă, nu doar de cea legislativă;
➔ aceste acte normative reprezintă izvor al dreptului constituțional în măsura în care au
ca obiect de reglementare raporturile de drept constituțional;
➔ în dreptul românesc actual, ordonanțele Guvernului și ordonanțele de urgență ale
Guvernului sunt acte normative cu putere de lege care pot fi izvor al dreptului
constituțional în măsura în care au ca obiect de reglementare raporturile de drept
constituțional.
4. Tratatele internaționale- în dreptul internațional, există două teorii cu privire la
introducerea tratatelor internaționale în ordinea juridică internă a unui stat: teoria
monistă și teoria dualistă.
➔ teoria monistă (principal teoretician: germanul Hans Kelsen) - norma internațională este
de aplicabilitate imediată fără a fi nici admisă, nici transformată în ordinea internă a
statului parte la ea;
➔ teoria dualistă (italianul Dionisio Anzilotti și germanul Heinrich Triepel) - dreptul intern și
cel internațional reprezintă sisteme independente și separate ce coexistă în paralel.
Pentru ca un tratat internațional să se poată aplica în ordinea internă a unui stat este
necesar ca acest stat să-i preia dispozițiile într-o normă națională, să se producă, deci, o
internalizare a tratatului.
➔ indiferent de teoria aplicabilă de către fiecare stat în parte, tratatele internaționale sunt
izvoare ale dreptului constituțional în măsura în care reglementează raporturi de
drept constituțional;
6
➔ în dreptul românesc, art. 11 din Constituție: tratatele ratificate de Parlament fac parte din
dreptul intern. Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință
obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. În cazul în care un tratat la care
România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui
poate avea loc numai după revizuirea Constituției.
➔ pentru ca un tratat să fie izvor al dreptului constituțional român, acesta trebuie să
îndeplinească următoarele condiții cumulative:
- tratatul să reglementeze raporturi juridice de drept constituțional;
- tratatul să fie ratificat de parlament, potrivit legii;
- tratatul să fie în concordanță cu dispozițiile constituționale;
- tratatul să fie interpretat și aplicat întocmai și cu bună-credință;
- să fie licit (să nu contravină intenției reale a statelor părți la tratat, ori să vizeze drepturi
sau obligații în sarcina altor terțe);
- să fie de aplicație directă (să nu necesite o aplicare a sa prin intermediul unui act
normativ ➪ acel act normativ de punere în aplicare a tratatului va constitui izvor al
dreptului constituțional).
5. Regulamentele de organizare și funcționare a Parlamentului
- acte de organizare și funcționare internă a Parlamentului.
- hotărâri ale Parlamentului (art. 76 alin. (1) din Constituție) adoptate cu votul
majorității membrilor fiecărei Camere, întocmai ca și legile organice.
➔ au forță juridică asemănătoare unor legi, cu precizarea că au o sferă a destinatarilor
limitată la numărul de parlamentari;
➔ sunt izvoare ale dreptului constituțional, deoarece cuprind reguli referitoare la
organizarea și funcționarea puterii legiuitoare, la drepturile și obligațiile parlamentarilor,
la statutul acestora, la modul de dezbatere și adoptare a actelor normative într-un stat.
➔ în dreptul românesc actual ➪ trei categorii de regulamente (care constituie izvor de
drept constituțional):
- Regulament de organizare și funcționare a Senatului României;
- Regulament de organizare și funcționare a Camerei Deputaților;
- Regulament de organizare și funcționare a ședințelor comune ale celor două
camere ale Parlamentului României.
6. Tradițiile și practicile constituționale- în țări precum Anglia, Australia ori Noua
Zeelandă, care au constituții cutumiare, există unele practici sau tradiții constituționale,
denumite uneori și ❝convenții constituționale❠.
➔ exemplu: desemnarea în Anglia a prim-ministrului în persoana președintelui partidului
care câștigă alegerile reprezintă o tradiție ce a căpătat valoare de normă constituțională.
7
Aceste tradiții ori practici constituționale nu sunt neapărat reguli nescrise, ci pot fi și legi
scrise care în practică au căpătat valoare constituțională;
➔ pentru a fi izvor de drept constituțional, aceste tradiții și practici constituționale trebuie să
aibă o anume aplicabilitate în timp și să fie recunoscute ca atare de cei care le aplică;
➔ în dreptul constituțional român, aceste tradiții și practici constituționale nu sunt
recunoscute ca fiind izvoare ale dreptului constituțional.
7. Jurisprudența- totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un
anumit domeniu.
➔ doar jurisprudența în materia controlului de constituționalitate a legilor poate fi
luată în considerare ca având rol de izvor de drept constituțional;
➔ sunt avute în vedere:
1. 2. deciziile Tribunalelor constituționale sau ale Curților Constituționale
deciziile Curților Supreme în materie de control de constituționalitate din statele
în care acest tip de control este exercitat de către judecătorii obișnuiți de
instanțele judecătorești;
➔ în dreptul românesc, jurisprudența Curții Constituționale poate fi luată în considerare ca
izvor al dreptului constituțional numai în anumite cazuri (exemplu: deciziile Curții
Constituționale de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre
autoritățile publice);
8. Doctrina- acele concepții și opinii juridice elaborate de către juriști, specialiști ai
dreptului.
➔ în zilele noastre doctrina joacă un rol important în ceea ce privește modul de interpretare
și aplicare a dreptului, dar și în modernizarea și adaptarea instituțiilor juridice la realitățile
existente;
➔ nu poate fi considerată decât cel mult un izvor teoretic al dreptului constituțional ➪
reprezintă cel mult sursă de inspirație pentru legiuitor, judecător ori practician al
dreptului;
➔ este în schimb un izvor de drept în genere, cu precădere în anumite sisteme de drept
care se bazează pe reguli cutumiare. |
|
|
Term
| Specificul normelor de drept constituțional |
|
Definition
Specificul normelor juridice de drept constituțional:
a. sunt atât norme juridice complete, cât și norme incomplete- nu conțin întotdeauna toate
cele trei elemente ale structurii logico-formale.
- normă completă: cea referitoare la imunitatea parlamentară:
● ipoteza: calitatea de parlamentar a subiectului de drept;
● dispoziția: drepturile și obligațiile parlamentarului;
● sancțiunea: retragerea imunității parlamentare.
- normă incompletă: cea referitoare la proprietate (art. 44 din Constituție) - sancțiunea normei
se găsește într-o altă ramură de drept, în special dreptul penal.
➢ în dreptul constituțional, deși unele norme sunt complete, pentru mai multe norme poate
exista o singură sancțiune (ex. retragerea încrederii acordate Guvernului de către
Parlament);
b. c. d. e. sunt, de regulă, norme cu grad mare de abstractizare- normele dreptului constituțional
se aplică tuturor ramurilor de drept, fiind temei pentru celelalte norme juridice prezente în
alte ramuri. Mai mult, normele celorlalte ramuri de drept trebuie să fie în acord cu
normele de drept constituțional. În caz contrat, intervine sancțiunea neconstituționalității
lor ca urmare a controlului de constituționalitate.
sunt, de regulă, norme principii- se găsesc de regulă în Constituții sau Declarații de
drepturi. Ele au o valoarea axiomatică pentru întreg sistemul normativ al unui stat (ex.:
egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, universalitatea legii, unitatea teritorială a
statului etc.);
sunt, de regulă, norme imperative- statul trebuie să le garanteze cetățenilor;
sunt atât norme cu aplicație directă, cât și norme cu aplicație indirectă:
● norme cu aplicație directă: acele norme pentru a căror punere în aplicare nu este
nevoie de existența unei norme juridice (ex. dizolvarea Parlamentului);
● norme cu aplicație indirectă: acele norme pentru a căror punere în aplicare este
nevoie de existența unei norme juridice (ex. acordarea sau retragerea cetățeniei
române). |
|
|
Term
| Locul dreptului constituțional în sistemul de drept |
|
Definition
Locul dreptului constituțional în sistem:
➔ Locul dreptului constituţional în sistemul de drept al unui stat este dat:
- de valoarea relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului constituţional
- de forţa juridică a normelor juridice ale acestei ramuri de drept
3
➔ Rațiunile dezvoltării dreptului constituțional în lume:
a. desacralizarea legii→ experiența nefastă a regimurilor nazist și fascist
din Europa a făcut ca legea să nu mai fie în centrul sistemului normativ
statal
b. extinderea constituțiilor și constituționalismului→ fenomenul de
decolonizare și de proclamare a independenței unor state a determinat
apariția de noi constituții pe plan mondial
c. promovarea la nivel internațional a ideologiei drepturilor omului → în
special după cel de-al Doilea Război Mondial:
1. Curtea universală a drepturilor omului - 1948
2. Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților
fundamentale - 1950
d. apariția justiției constituționale
F . Apariția dreptului constituțional ca disciplină de studiu:
➔ A apărut mai târziu decât alte discipline precum dreptul civil sau dreptul penal.
Această apariţie se datorează în principal faptului că şi Constituţiile, ca legi
fundamentale scrise, de organizare şi funcţionare a statului, au apărut abia pe la
sfârşitul secolului al XVIII-lea
➔ Prima catedră de drept constituţional s-a creat în Italia, la Ferrara, în 1797 sub
conducerea lui Giuseppe di Luza. Următoarea catedră de drept constituţional s-a creat
în 1834 la Paris, condusă de Pellegrino Rossi
➔ În România, dreptul constituţional s-a predat iniţial împreună cu dreptul administrativ,
sub titulatura de drept public.
- în 1864, Al. Codrescu îşi publică un curs intitulat Drept constituţional
- în 1881, apare la Brăila, un curs intitulat Elemente de drept constituţional al lui
Ch. Suliotis
- în 1910, la Iaşi apare cursul de Drept constituţional al profesorului C. Stere
- în 1915, la Bucureşti, cursul de Drept constituţional al profesorului C. Dissescu |
|
|
Term
|
Definition
Fundamentele dreptului:
1. Morala:
➔ Dreptul se poate confunda uneori cu morala, pentru că și normele morale reglementează
conduita umană. Norma juridică se diferențiază însă de norma morală prin faptul că, în
timp norma juridică este, de regulă, una negativă (se ghidează după regula: Ce ție
nu-ți place, altuia nu-i face), norma morală este una pozitivă (regula: Fă-ți ceea ce alții
își fac lor).
➔ Norma morală vine din interiorul individului, în timp ce norma juridică vine din exteriorul
lui. O normă morală este respectată de bunăvoie de către individ, în timp ce norma
juridică este impusă prin forța de constrângere. Normele morale au la baza: frica și
speranța.
2. Religia:
➔ Religia este o formă a conștiinței sociale concretizată prin credința într-o divinitate,
într-o ființă supranaturală, creatoare și guvernatoare a cosmosului. Ea constituie o
reflectare imaginară a realității naturale și sociale.
➔ Religia reprezintă un sistem de credințe și practici privind sentimentul divinității și care
îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest
sistem. În multe cazuri norma juridică este cea care definește instituțional religia,
realizându-se astfel o întrepătrundere între normele religioase și cele juridice.
3. Politica:
➔ Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate
social-istorică ce întemeiază relațiile, orientările și manifestările care apar:
- între partidele politice
- între diversele categorii și grupuri sociale
- națiuni
în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație
ideologică
2
➔ Relația dintre drept și politică este una de interdependență, deoarece autoritatea
publică, ca formă instituționalizată a puterii politice, are capacitatea de a crea și aplica
normele juridice, transformând astfel dezideratele politice în imperative juridice.
Autoritatea publică crează dreptul corespunzător valorilor politice asumate.
➔ Dreptul este instrumentul de realizare a politicii. Politicul este un subsistem al sistemului
social și conține următoarele părți componente:
1. instituțiile (statul și partidele politice);
2. organizațiile politice (grupuri umane);
3. conștiința politică (psihologia individuală politică). |
|
|
Term
| Procesul de constituționalizare a dreptului |
|
Definition
A. Procesul de constituționalizare a dreptului:
1. Noțiune: Constituţionalizarea este:
- proces de transformare a unor norme și principii de drept în norme și
principii constituționale.
- un fenomen juridic complex, care implică întregul sistem juridic și constă
în interacțiunea dintre normele juridice constituționale și celelalte norme
de drept care au forță juridică inferioară constituției.
● Această interacțiune determină două fenomene normative: unul
ascendent (de multiplicare a normelor constituţionale) şi altul
descendent (de aprofundare a acestor norme constituţionale şi de
pătrundere a lor în întregul sistem normativ al unui stat cu reale
consecinţe asupra tuturor ramurilor dreptului).
● Procesul de constituționalizare a dreptului înseamnă realizarea unei
concordanțe între sistemul normativ subordonat constituției și normele
consacrate prin constituție. Acest proces presupune existența a doua
condiții:
➢ a unei constituții;
➢ a unui mecanism de tip jurisdicțional, care să poată asigura
supremația constituției. |
|
|
Term
| Corelația dintre reglementările interne și cele internaționale în materia drepturilor omului |
|
Definition
orelația dintre reglementările interne și cele internaționale în materia
drepturilor omului
1. Principiile constituționale în materia drepturilor omului
- angajamentul statului român de a-şi îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile
asumate prin convenţiile internaţionale;
- tratatele internaţionale ratificate de Parlament au caracter de norme de drept intern pe
lângă caracterul lor de norme de drept internațional;
- în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii
contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei;
- interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale în materia drepturilor omului se face
în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu tratatele în materie la
care România este parte;
- soluţionarea unui conflict între un tratat internaţional în materia drepturilor omului, la care
România este parte, şi o lege internă se face în favoarea tratatului internaţional.
47
➔ Corelaţia dintre reglementările interne şi cele internaţionale în materia
drepturilor omului- mecanismele internaţionale de garantare şi protecţie a drepturilor
fundamentale au caracter complementar şi subsidiar faţă de mecanismele interne.
Fiinţa umană are calitate de subiect al raporturilor de drept internaţional public numai în
mod limitat şi derogator. |
|
|
Term
| Constituția și constituționalismul la nivelul Uniunii Europene |
|
Definition
B. Constituție și constituționalism la nivelul Uniunii Europene
Noțiunea de ‘constituție’ și cea de ‘constituționalism’: utilizarea actuală celor doi
termeni poate fi explicată din cel puțin două perspective:
➢ descriptivă: face trimitere la realizarea obiectivă în conformitate cu
care tratatele fondatoare ale UE alcătuiesc baza întregului drept
derivat.
➢ prescriptivă: se referă la impunerea anumitor conduite umane, în
conformitate cu o anumită selecție a valorilor, proprie unei
colectivități umane și care este protejată prin normele juridice
formal instituite.
Distincția dintre ‘constituție’ și ‘constituționalism’
- Constituţionalismul cuprinde instrumente instituţionale şi proceduri care
determină formarea, structura şi funcţionarea organizată a statelor şi
întrupează ideile de bază, principiile şi valorile unei entităţi politice care
aspiră să ofere membrilor săi o participare la exercitarea puterii.
- Constituţia reprezintă o concretizare a unei părţi din setul de idei şi
principii pe care îl oferă constituţionalismul.
3. Fenomenul de ‘constituționalism’ de la nivelul Uniunii Europene
● La nivelul UE putem discuta doar despre un fenomen de ‘constituționalism’
.
● T ermenul și însuși conceptul de constituție a apărut și este legat de stat. De aceea,
putem discuta la nivelul UE cel mult despre un fenomen de constituționalism și nu
despre o constituție, explicațiile constând în următoarele argumente:
- inexistența unui popor la nivelul UE;
- inexistența la nivel suprastatal a unei puteri în sensul propriu al termenului și a
unei autorități însărcinate cu realizarea unor funcții specifice (legislativă,
executivă sau judecătorească).
- inexistența unei protecții eficiente a membrilor colectivității în raport cu statul.
4. Natura juridică a Uniunii Europene
● din punctul de vedere al structurii de stat, UE se plasează la jumătatea
distanței dintre stat și o asociație de drept internațional.
● La nivel internațional egalitatea statelor constituie un principiu de bază
încă de la Tratatele de pace de la Westfalia, pe când în cadrul UE
deciziile sunt adoptate în conformitate nu cu o egalitate formală, ci pe
baza unei egalități stabilite pe alte criterii. Puținele proceduri și cazuri de
opt-out (cu privire la moneda unică sau la Convențiile Schengen) nu sunt
decât excepția care confirmă faptul că aranjamentele instituționale proprii
37
1. 2. 3. UE combină egalitatea formală a statelor cu egalitatea proporțională sau
bazată pe alte criterii. |
|
|
Term
|
Definition
A. Noțiunea de cetățenie
➔ Cetățenia este legătura și apartenența unei persoane fizice la un anumit stat. Noțiunea
de cetățenie are două accepțiuni:
1. instituție juridică → totalitatea regulilor de drept ce au ca obiect de
reglementare modul de dobândire și de pierdere a cetățeniei
2. condiție juridică → situație rezultată din raporturile juridice statornicite între o
persoană fizică și stat, exprimând apartenența acestuia la statul al cărui cetățean
este |
|
|
Term
| Natura juridică a cetățeniei |
|
Definition
C. Natura juridică a cetățeniei
➔ Cetățenia este un element al capacității juridice nedisociate în capacitate de folosință și
capacitate de exercițiu.
➔ Cetățenia exprimă ansamblul de drepturi și obligații, predeterminate prin lege, pe care
statul le acordă cetățenilor săi.[image] |
|
|
Term
| Reglementarea juridică a cetățeniei |
|
Definition
D. Reglementarea juridică a cetățeniei române și principiile aplicabile
acesteia
a. Reglementarea juridică a cetățeniei române
➔ Cetățenia este reglementată în România prin Constituția din 1991 și prin Legea nr.
21/1991, cu modificările ulterioare
➔ De asemenea, România a ratificat prin Legea nr. 396/2002 Convenția europeană asupra
cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 care prevede principiile și regulile
în materie de cetățenie a persoanelor fizice în caz de pluralitate de cetățenii. |
|
|
Term
|
Definition
b. Principiile aplicabile acesteia:
1. 2. 3. cetățenii români sunt egali în drepturi și îndatoriri
cetățenii români sunt egali în fața legii și a autorităților publice
căsătoria nu produce efecte asupra cetățeniei → încheierea, declararea
nulității, anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetățean român și un străin
nu produce efecte efecte asupra cetățeniei
→ redobândirea cetățeniei de
4. 5. către soț nu are nicio consecință asupra celuilalt soț
cetățenia română nu poate fi retrasă celui care a dobândit-o prin naștere
cetățenia reprezintă o problemă exclusivă a statului → statul este cel care
decide dacă acordă sau nu cetățenia unei persoane și condițiile în care i-o
retrage. |
|
|
Term
|
Definition
C. Dovada cetățeniei române:
- în țară: cu cartea de identitate ori cu certificatul de cetățenie emis de Autoritatea
Națională pentru Cetățenie.
- în străinătate: cu pașaportul ori cu o dovadă emisă de misiunile diplomatice sau oficiile
consulare ale României din străinătate.
- cetățenia copilului până la vârsta de 14 ani: cu certificatul său de naștere, însoțit de c.i.
sau pașaportul oricăruia dintre părinți. |
|
|
Term
|
Definition
D. Cetățenia de onoare:
- este un titlu onorific acordat de către Parlamentul României la propunerea Guvernului
unor străini pentru servicii deosebite aduse țării (nu și apatrizilor);
- pers. care au dobândit cetățenia de onoare se bucură de toate drepturile civile și politice
recunoscute cetățenilor români, cu excepția dreptului de a alege și de a fi ales și de a
ocupa o funcție publică. |
|
|
Term
| Dubla / multipla cetățenie |
|
Definition
E. Dubla (multipla) cetățenie:
- poate fi provocată de legislația diferită a statelor în materie de cetățenie.
- Convenția europeană asupra cetățeniei (Strasbourg, 6 noiembrie 1997) identifică drept
cazuri de pluralitate de cetățenii următoarelor situații:
a. copiii care au dobândit automat la naștere două cetățenii (născut în stat care
aplică principiul ius loci și care dobândește cetățenia părinților săi, dar și
cetățenia statului pe teritoriul căruia se naște).
b. c. persoanele care dobândesc automat o altă cetățenie prin căsătorie.
persoanele care pentru a renunța la o cetățenie au obligația de a face dovada
dobândirii unei alte cetățenii. |
|
|
Term
| Dobândirea cetățeniei române |
|
Definition
A. Dobândirea cetățeniei române:
● există două mari moduri de dobândire a cetățeniei:
➔ prin naștere:
↪ ius sanguinis⇾ copilul dobândește cetățenia părinților
săi;
↪ ius solis sau ius loci⇾ copilul dobândește cetățenia
statului pe teritoriul căruia se naște, indiferent de cetățenia
părinților săi.
➔ prin naturalizare
↪ cererea;
↪ căsătoria;
↪ adopția.
● în ceea ce privește legea română, aceasta prevede următoarele moduri de
dobândire a cetățeniei:
1. Naștere:
- copiii născuți:
a. pe teritoriul României, din părinți cetățeni români,
b. pe teritoriul României, chiar dacă numai unul dintre părinți este cetățean
român,
c. s-au născut în străinătate și ambii părinți sau numai unul dintre ei are
cetățenie română
sunt cetățeni români.
- copilul găsit pe teritoriul româniei este considerat român, până la proba contrarie,
dacă niciunul dintre părinți nu este cunoscut.
2. Adopție:
- cetățenia română se dobândește de către copilul cetățean străin sau fără
cetățenie prin adopție, dacă adoptatorii sunt cetățeni români.
- dacă numai unul dintre adoptatori este cetățean român, cetățenia adoptatului
minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori.
- dacă adoptatorii nu se pun de acord, instanța judecătorească competentă va
decide asupra cetățeniei minorului.
- este necesar consimțământul acestuia dacă copilul a împlinit 14 ani.
- copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani - în cazul declarării nulității, anulării sau
desfacerii adopției: pierde cetățenia română dacă aceste domiciliază în
străinătate sau dacă părăsește țara pentru a domicilia în străinătate ➕este
41
considerat că nu a fost niciodată cetățean român⇾ măsură de protecție a
minorului. |
|
|
Term
| Acordarea cetățeniei la cerere |
|
Definition
3. Acordare la cerere:
- cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau
cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele condiții:
a. s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau,
deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază pe teritoriul statului
român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit și
conviețuiește cu un cetățean român de cel puțin 5 ani de la data
căsătoriei. Aceste termene pot fi reduse până la jumătate dacă:
1. solicitantul este o persoană recunoscută la nivel internațional;
2. solicitantul este cetățean al unui stat membru al UE;
3. solicitantul a dobândit statutul de refugiat potrivit prevederilor
legale în vigoare;
4. solicitantul a investit în România sume care depășesc 1.000.000
euro.
● dacă cetățeanul care a solicitat să i se acorde cetățenia
română se află în afara teritoriului statului român mai mult
de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul
la stabilirea perioadei.
b. dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de
statul român.
c. a împlinit vârsta de 18 ani.
● copilul născut din cetățeni străini sau fără cetățenie și care nu a
împlinit vârsta de 18 ani dobândește cetățenia română odată cu
părinții săi.
d. are asigurate în România mijloace legale pentru o
existență decentă.
e. este cunoscut cu o bună purtare (nu a fost condamnat în țară sau în
străinătate).
f. cunoaște limba română, posedă noțiuni elementare de
cultură și civilizație românească.
g. cunoaște prevederile Constituției și imnul național.
- cetățenia română se mai poate acorda persoanei care (Legea cetățeniei nr.
21/1991):
↪ a contribuit în mod deosebit la protejarea și
promovarea culturii, civilizației și spiritualității
românești (îndeplinind b, c și e);
↪ poate contribui semnificativ la promovarea imaginii
României prin performanțe deosebite în domeniul
sportului (îndeplinind b, c și e). |
|
|
Term
| Procedura de obținere / acordare a cetățeniei |
|
Definition
5. Procedura acordării cetățeniei române:
- cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se formulează în limba
română, se adresează Comisiei pentru cetățenie, fiind însoțită de acte care
dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
- cererile de redobândire pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile
consulare ale României.
- cetățenia se dobândește la data depunerii jurământului de credință. |
|
|
Term
| Redobândirea cetățeniei române |
|
Definition
4. Redobândirea cetățeniei:
- cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie,
precum și descendenților acestora până la gradul ll inclusiv și care cer redobândirea
ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea
acestuia în străinătate fără sa mai facă dovada a, f, g⇾ se aplică și apatrizilor foști
cetățeni români și descendenților acestora până la gradul ll inclusiv.
- persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și au
pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia
lor, precum și descendenților lor până la gradul lll inclusiv, pot redobândi sau li se
poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine dacă: b, c,
e. |
|
|
Term
| Renunțarea la cetățenia română |
|
Definition
B. Pierderea cetățeniei române: cetățenia română se poate pierde prin mai
multe moduri, prevăzute expres de lege:
Retragerea cetățeniei române- reprezintă o sancțiune și se poate retrage persoanei
care:
a. b. c. d. aflată în străinătate, săvârșește fapte deosebit de grave prin care vatămă
interesele statului român sau lezează prestigiul României;
aflată în străinătate, se înrolează în forțele armate ale unui stat cu care România
a rupt relațiile diplomatice sau care este în stare de război;
a obținut cetățenia română prin mijloace frauduloase;
este cunoscut ca având legături cu grupări teroriste sau a săvârșit alte fapte care
pun în pericol siguranța națională.
2. Aprobarea renunțării la cetățenia română- pentru motive temeinice se poate
aproba renunțarea la cetățenia română persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani și
care:
a. nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o
pedeapsă penală;
b. nu este urmărită pentru debite către stat, pers. fizice sau juridice din țară;
c. a dobândit ori a solicitat și are asigurarea că va dobândi o altă cetățenie.
- renunțarea la cetățenie reprezintă un mod amiabil de a întrerupe legăturile cu un stat al
cărui cetățean ai fost până la un moment dat. |
|
|
Term
Drepturi și libertăți fundamentale:
noțiune
definiție juridică |
|
Definition
A. Noțiunea de drepturi și libertăți:
➔ DREPTURILE FUNDAMENTALE sunt acele drepturi subiective care, fiind esenţiale
pentru existenţa fizică şi psihică a indivizilor, pentru dezvoltarea materială şi intelectuală
a acestora, precum şi pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului sunt
garantate de însăşi constituţia şi legile fiecărui stat în parte
➔ Dreptul este o libertate și libertatea este un drept, singura diferență dintre cele două
noțiuni fiind cea terminologică. Din punct de vedere juridic însă nu există nicio diferență.
* libertăți = acele drepturi naturale inerente ființei umane;
* drepturile = cele statuate și garantate de către stat; |
|
|
Term
| Apariția și evoluția drepturilor |
|
Definition
B. Apariția și evoluția drepturilor:
1. Primele reglementări în materia drepturilor omului:
a. Orientul antic:
- Codul lui Hammurabi din Babilon
- Legile lui Manu din India
- Codul lui Mu din China
b. Grecia și Roma antică:
- ideile lui Heraclit din Efes
- ideile lui Cicero
- ideile lui Seneca
c. În epoca feudală:
- concepțiile lui T oma d’Aquino
- concepțiile lui William Ockam
- concepțiile lui Cijen Tiai
- concepțiile lui Huan Tzun
d. În perioada capitalistă:
- teze și idei de referință
➔ Dreptul în reglementările juridice:
1. Magna Charta Libertatum- 1215
2. Petition of Right- 1628
3. Habes Corpus Act- 1679
4. Bill of Rights- 1689
5. Declarația drepturilor omului și cetățeanului- 1789
6. Convențiile încheiate în cadrul Conferințelor de la Haga- 1899 și 1907; Geneva-
1923; Londra- 1936 → reglementează acum drepturile omului într-o manieră
universală
Declarația Universală a drepturilor omului- 1948
Sistemul european de protecție a drepturilor omului- 1949
7. 8. 46
9. Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale-
1950
10. Carta Socială Europeană- 1961
11. Carta de la Paris pentru o nouă Europa- 1990
12. Carta drepturilor fundamentale a UE - 2000 |
|
|
Term
| Universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale |
|
Definition
A. Universalitatea
Art. 15 alin. (1) din Constituţia României
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile
prevăzute de acestea
➔ reprezintă unul dintre principiile generale aplicabile drepturilor, libertăților și îndatoririlor
fundamentale
➔ se referă la două aspecte:
a. sfera drepturilor, libertăților și a îndatoririlor:
- cetățenii beneficiază de toate drepturile și libertățile prevăzute în
Constituție și legi și sunt ținuți de toate îndatoririle înscrise în aceste texte
b. titularii drepturilor, libertăților și îndatoririlor
- toți cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile prevăzute în
Constituție și legi și sunt ținuți de toate îndatoririle înscrise în aceste texte |
|
|
Term
| Natura juridică a drepturilor fundamentale |
|
Definition
D. Natura juridică a drepturilor fundamentale
➔ Drepturile fundamentale sunt puteri garantate de lege voinței subiectului actival
raportului juridic
➔ Drepturile fundamentale limitează puteri ale statului
➔ Trăsături:
a. sunt drepturi subiective
b. sunt drepturi esențiale pentru voința omului
c. sunt stabilite în acte juridice specifice (Constituții, Declarații de drepturi) |
|
|
Term
| Garantarea drepturilor fundamentale |
|
Definition
|
|
Term
| Restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților |
|
Definition
J. Caracterul de excepție al restrângerii unor drepturi sau libertăți
Art. 53 din Constituţia României.
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz,
pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor
cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale
unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie
proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere
existenţei dreptului sau a libertăţii
➔ Având în vedere că niciun drept nu este absolut, Constituția prevede cu titlu de excepție,
posibilitatea legiuitorului de a restrânge, în anumite cazuri, exercițiul unor drepturi sau
libertăți.
➔ CCR, prin jurisprudența sa, a stabilit că numai drepturile fundamentale sunt vizate de
acest text constituțional, nu și celelalte drepturi subiective.
➔ Condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți:
1. Restrângerea trebuie făcută numai prin lege.
2. Restrângerea se face numai dacă se impune pentru: apărarea securității
naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și cetățenilor;
55
3. 4. 5. 6. desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale,
ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate
democratică.
Măsura restrângerii trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.
Măsura restrângerii trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu.
Măsura restrângerii trebuie aplicată fără a aduce atingere existenței dreptului sau
a libertății. |
|
|
Term
| Respectarea și promovarea drepturilor omului în România |
|
Definition
Promovarea și protejarea drepturilor omului în România
1. Declarația de la Islaz- 1848 → ideea de libertăți fundamentale capătă contur
2. Pravile de la Târgoviște (1452), Putna (1581), Bistrița (1681) → elemente de preistorie a
drepturilor omului
3. Drepturile omului în primele Constituții române:
a. odată cu adoptarea legii electorale din 1864
b. apoi Constituția din 1866 - Titlul ll
4. Drepturile omului în constituțiile socialiste
a. ratificate majoritatea convențiilor și acordurilor internaționale în domeniul drepturilor
omului
5. Drepturile omului în Constituția din 1991
a. drumul ireversibil al democrației |
|
|
Term
| Accesul liber la justiție |
|
Definition
I. Accesul liber la justiție:
Art. 21 din Constituţia României.
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite
➔ Titularii acestui drept sunt persoanele, indiferent de calitatea lor de cetățeni, străini sau
apatrizi. Constituția oferă oricărei persoane posibilitatea de a se adresa justiției pentru că
justiția este un serviciu public ce trebuie oferit oricărei persoane.
➔ Conținutul dreptului la apărare are în vedere apărarea unui drept, a unei libertăți sau a
unui interes legitim. Interes legitim = acel interes care este în acord cu ideea de
legalitate și cu cea de stat de drept.
➔ T ermenul de justiție are două înțelesuri:
1. sistemul instanțelor judecătorești (judecătorii, tribunale, Curți de apel, ICCJ)
54
2. activitate de soluționare a cauzelor deduse în fața instanțelor de judecată: cauze
administrative, civile, penale, comerciale, fiscale etc.
➔ Accesul liber și neîngrădit nu înseamnă un acces fără niciun fel de reguli. De exemplu,
accesul liber la justiție înseamnă și stabilirea unor condiții de exercitare a acestui drept,
pentru că accesul liber la justiție nu este un drept absolut. De asemenea, accesul liber la
justiție nu înseamnă un acces gratuit, pentru că justiția presupune și costuri. De aceea,
legile stabilesc anumite taxe judiciare pentru cauzele soluționate de către instanțele
judecătorești.
➔ Procesul echitabil constituie o garanție a principiului egalității, iar termenul rezonabil
constituie o garanție a faptului că justiția, ca serviciu public, asigură apărarea drepturilor
și libertăților cetățenilor. Sunt avute în vedere trei lucruri:
- procesul trebuie să fie echitabil, adică just, bazat pe rigorile legii și pe aplicarea
corectă a lor
- trebuie să fie imparțial, adică să nu fie părtinitor pentru niciuna dintre părți
- judecarea cauzelor trebuie să se facă într-un timp rezonabil, fără o prelungire
nejustificată
➔ Independența și imparțialitatea judecătorului:
- independența = dispoziții apte să asigure libertatea de decizie
- imparțialitatea = face apel la calitățile personale ale judecătorului, la rigoarea sa
intelectuală și morală, trebuie să interpreteze cu o riguroasă neutralitate
➔ Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. În conformitate cu
legislația română există:
- jurisdicțiile de drept comun (ICCJ, tribunalele, Curțile de apel, judecătorii)
- jurisdicție specială - funcționează în anumite materii și care dă posibilitatea
participării în cadrul acestor instanțe și unor persoane din afara magistraturii. |
|
|
Term
| Dreptul la un nivel de trai decent |
|
Definition
J. Dreptul la un nivel de trai decent
Art. 47 – Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor
un nivel de trai decent.
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat,
la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la
măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
➔ implică condițiile de trai rezonabile care să fie în continuă ameliorare
➔ traiul decent înseamnă și posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la hrană,
îmbrăcăminte, locuință, pentru asigurarea unei vieți demne.
➔ este un drept pozitiv, având în vedere că statul are obligația nu doar de a se abține de la
a nu face nimic de natură a încălca acel drept, ci, dimpotrivă, statul trebuie să se implice
activ pentru ca dreptul la un nivel de trai decent să poată fi garantat tuturor persoanelor
⇾ textul constituțional vorbește despre obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare
economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai
decent
➔ conținutul dreptului la un nivel de trai decent are în vedere:
1. dreptul la pensie
2. la concediu de maternitate plătit
3. la asistență medicală în unitățile sanitare de stat
4. la ajutor de șomaj
5. la alte forme de asigurări sociale publice sau private
6. la măsuri de asistență socială
➔ conținutul dr. la un nivel de trai decent privește, în special, asigurările sociale și măsurile
de asistență socială pe care statul trebuie să le acorde cetățenilor săi
● asigurările sociale cuprind:
⟼ asigurarea de sănătate
⟼ prestațiile de maternitate
⟼ ajutorul de deces
⟼ dreptul la pensie
⟼ drepturile acordate unor categorii speciale precum veteranii de război,
văduvelor, foștilor deținuți politici.
81
● asistența socială = rep de. un ansamblu de măsuri care vizează ajutoare bănești
acordate persoanelor care au nevoie în vederea incluziunii lor sociale:
⟼ ajutoare de încălzire
⟼ ajutoare pentru hrană
⟼ alocații pentru persoane cu handicap
⟼ instituții de asistență pentru adulți |
|
|
Term
| Dreptul la un mediu sănătos |
|
Definition
D. Dreptul la un mediu sănătos
Art. 35 – Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
➔ drept fundamental introdus în Constituția României după revizuirea din anul 2003
➔ drept din generația a treia de drepturi denumite și drepturi de solidaritate, deoarece
statele au nevoie de cooperare pentru a asigura respectarea acestui drept.
➔ este atât un drept, cât și o îndatorire, având în vedere că alin. (3) prevede că Persoanele
fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
➔ drept social-economic prin conținutul său
➔ dreptul la un mediu sănătos implică o serie de obligații pentru stat, care trebuie să
asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept
➔ este un drept pozitiv, pentru că statul trebuie să ofere garanții pentru asigurarea unui
mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic.
➔ un mediu sănătos oferă persoanelor cadrul necesar dezvoltării lor armonioase și le
garantează posibilitatea exercitării depline a altor drepturi precum dreptul la un nivel de
trai decent, dreptul la sănătate, dreptul la integritate fizică și psihică |
|
|
Term
| Dreptul la ocrotirea sănătății |
|
Definition
C. Dreptul la ocrotirea sănătății
Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi
recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie
a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
➔ unul din drepturile fundamentale ale persoanei care îi garantează dreptul la viață, la
integritate fizică și psihică, dar și dreptul la un nivel de trai decent.
➔ Statul român
● garantează dreptul la ocrotirea sănătății prin oferirea unui cadru legal și
instituțional privind asigurările obligatorii de sănătate, realizarea de programe
publice de informare a cetățenilor cu privire la controlul periodic al sănătății,
construirea spitalelor, pregătirea de medici, oferirea asistenței medicale de
urgență gratuite etc.
● are obligația de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice prin
realizarea de controale periodice în unitățile sanitare, dar și în unitățile cu
potențial de infectare a populației cu diverși viruși.
● are obligația de a asigura servicii de salubritate publică, controlul poluării aerului
și a apelor
➔ drept social (datorită beneficiarilor săi - societatea în ansamblu), economic (datorită
costurilor pe care le presupune) și cultural (deoarece menținerea sănătății înseamnă și
educarea cetățenilor în ceea ce privește necesitate sănătății)
71
➔ textul constituțional face și o enumerare exemplificativă a câtorva elemente necesare
asigurării, menținerii și protejării sănătății publice⇾
‘Organizarea asistenţei medicale şi
a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare,
controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte
măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
’ |
|
|
Term
|
Definition
A. Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică:
Art. 22 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisa.
- este un drept complex care înglobează în conținutul său trei drepturi distincte:
a. dreptul la viață;
b. dreptul la integritate fizică;
c. dreptul la integritate psihică.
a. dreptul la viață:
● unul dintre drepturile fundamentale naturale ale omului.
● reglementat de aproape toate constituțiile naționale, dar și de actele juridice
internaționale.
● Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede în art. 2 că orice
persoană are dreptul la viață. Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu
moartea sau executat. Aceeași Cartă reglementează în art. 3, 4 și 5 dreptul la
integritate al persoanei, interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor
inumane sau degradante, precum și interzicerea sclaviei și a muncii forțate.
● dovadă a faptului că dreptul la viață nu este unul absolut sunt atât limitele legale
(ex.: dezincriminarea avortului în legea penală română), cât și naturale ale unui
astfel de drept (ex.: cazul de suicid).
● este un drept garantat nu doar prin intermediul normelor constituționale, ci și prin
intermediul altor norme de drept, precum normele dreptului penal.
➕ interzicerea pedepsei cu moartea:
● strâns legat de dreptul la viață este interzicerea pedepsei cu moartea.
● pentru o protecție și garantare reală a dreptului la viață, s-a considerat necesar
ca pedeapsa cu moartea să fie interzisă.
● din punctul de vedere al dreptului românesc, tradiția românească este aceea a
abolirii pedepsei cu moartea.
57
- Codul penal din 1864 prevedea interzicerea pedepsei cu moartea ➮ a
rămas în vigoare și în timpul Constituțiilor din 1866 și 1923.
- Constituția din 1938 - s-a introdus pedeapsa cu moarta ➮ menținută și în
perioada constituțiilor socialiste ➮ până în 1989. |
|
|
Term
| Dreptul la integritate fizică și psihică |
|
Definition
b. dreptul la integritate fizică:
● strâns legat de dreptul la viață;
● are în vedere sancționarea de către stat a oricărei forme de atingere adusă
integrității fizice a unei persoane.
● textul constituțional prevede că nimeni nu poate fi supus torturii și niciunui fel de
pedeapsă sau tratament inuman ori degradant.
● nefiind un drept absolut, și dreptului la integritate fizică i se pot aduce limitări: o
amputare a unui membru prin intervenție chirurgicală poate salva de la moarte o
persoană nu poate fi considerată o atingere adusă integrității fizice a unei
persoane, și nici practicarea unor ritualuri (tatuaje, piercing) sau a unor credințe
religioase ce presupun automutilarea.
● restrângerea unui astfel de drept se poate face numai în condițiile art. 53 din
Constituție referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
De aceea, uneori, prin legi se prevede restrângerea acestui drept (ex.:
vaccinarea persoanelor împotriva unor boli).
c. dreptul la integritate psihică:
● strâns legat de dreptul la viață;
● reprezintă o prelungire firească a dreptului la viață;
● nu poate fi disociată nici de integritatea fizică; cele două sunt parte componentă
a vieții unei persoane; de regulă: o atingere adusă integrității fizice afectează și
integritatea psihică.
● izolarea îndelungată a unei persoane determinându-i un comportament antisocial
➮ situație în care afectarea integrității psihice nu antrenează neapărat și
afectarea integrității fizice.
● textul constituțional face referire la interzicerea oricărei forme de tortură ori
pedeapsă inumană, degradantă, pentru că tortura poate fi atât fizică, cât și
psihică, la fel și pedepsele inumane ori degradante.
● în protejarea dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, există: - pe de-o
parte, o obligație prin care statul trebuie să protejeze individul împotriva oricăror
atingeri aduse acestor drepturi de către alte persoane sau grupuri de persoane
(ex.: incriminarea de către stat ca infracțiuni a vătămărilor corporale, a uciderii, a
loviturilor etc.);
- pe de altă parte, există o obligație a statului de a nu recurge la măsuri care să
afecteze aceste drepturi în acțiunile sale de protejare a valorilor societății sau a
drepturilor altor persoane (ex.: interzicerea utilizării torturii de către stat în
realizarea anchetelor judiciare sau interzicerea pedepsei cu moartea). |
|
|
Term
| Dreptul la viață intimă, familială și privată |
|
Definition
E. Dreptul la viață intimă, familială și privată:
Art. 26 – Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică
sau bunele moravuri.
● face parte din valorile ființei umane;
● se referă la un singur drept, viața intimă, care are două componente:
1. viața intimă familială;
2. viața intimă privată.
● drept fundamental, care face parte din prima generație de drepturi și care își are
reglementarea atât la nivel intern al statelor, cât și la nivel internațional.
1. Viața intimă familială: are în vedere viața de familie a persoanei
- familie (dpdv. juridic) = grupul de persoane între care există drepturi și obligații
reciproce care izvorăsc din raporturile de căsătorie, rudenie, adopție sau din alte
raporturi asimilate acestora.
- menirea de a asigura respectul vieții de familie a oricărei persoane.
2. Viața intimă privată: intimitatea sau confidențialitatea pe care o persoană înțelege să o
păstreze în jurul ei.
- intră în această zonă: viața sentimentală a persoanei, starea de sănătate, preferințe
religioase, sexuale etc.
- presupune și zone aflate la confluența dintre spațiul intim și cel social, cum sunt de
exemplu datele cu caracter personal.
3. Dreptul persoanei de a dispune de ea însăși: dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora,
ordinea publică sau bunele moravuri.
- are în vedere libertatea corporală și dreptul persoanei de a dispune de propriul corp
- trebuie văzut ca o componentă a vieții private
- exemple: prevalarea de organe de la persoanele aflate în moarte clinică, legalizarea
avortului, consumul de stupefiante
- examenul obligatoriu al sănătății înainte de căsătorie, vaccinările obligatorii, examenele
medicale pentru depistarea unor boli venerice ori contagioase nu reprezintă încălcări ale
dreptului unei persoane de a dispune de ea însăși ⟶ situat la granița dintre libertatea
individuală și libertatea celorlalte persoane. |
|
|
Term
| Inviolabilitatea domiciliului |
|
Definition
E. Inviolabilitatea domiciliului
Art. 27 din Constituţia României.
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei
persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii: a) executarea unui mandat
de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti; b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile
unei persoane; c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice; d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante
➔ inviolabilitatea persoanei, ca drept fundamental, nu poate fi respectată fără o protecție a
spațiului în care o persoană locuiește
➔ din acest punct de vedere: textul constituțional garantează inviolabilitatea domiciliului și
a reședinței oricărei persoane, stabilind că nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în
domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia
➔ textul are în vedere atât domiciliul unei persoane, cât și reședința:
● Noțiunea de domiciliu: în dr. constituțional - înțeles mult mai larg: locul unde o
persoană locuiește singură sau împreună cu familia sa. Domiciliul nu cuprinde
doar camera în care locuiește o persoană, ci și dependințele acesteia: curte,
garaj, grădină etc.
● Noțiunea de reședință: locul în care o persoană locuiește în mod temporar sau
ocazional. În această categorie intră atât o reședință de vacanță a persoanei, cât
și o cameră de hotel, o cameră de cămin studențesc sau o locuință închiriată. În
sens larg, putem include în categoria reședinței și locul în care o persoană își
desfășoară activitatea profesională.
➔ Excepții: privesc situația în care se poate pătrunde în locuința unei persoane cu
acceptul și fără acceptul persoanei. În cazul în care nu există acceptul persoanei, textul
constituțional prevede câteva excepții care sunt strict limitate:
a. Executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești⇾ nu este
nevoie de acceptul persoanei pentru pătrunderea în locuința acesteia, deoarece
persoana respectivă este cea care trebuie să răspundă juridic pentru faptele
sale.
b. Înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane⇾ are în vedere o stare de necesitate. În acest caz pătrunderea nu
66
c. d. este sancționată, deoarece ea se face având în vedere o situație specială în care
persoana în cauză se află.
Apărarea securității naționale sau a ordinii publice⇾ menținerea ordinii publice și
apărarea securității naționale sunt măsuri de ordin general care impun intervenția
autorităților statului în vederea protejării drepturilor și libertăților celorlalte
persoane (ex.: pătrunderea în locuința unei persoane în cazul în care în acea
locuință se produc fapte penale)
Prevenirea răspândirii unei epidemii⇾ are loc o limitare a dreptului unei
persoane în vederea protejării drepturilor celorlalte persoane, membre ale
comunității. Pătrunderea se poate face însă numai după ce autoritățile statale au
constatat existența unei epidemii și au ajuns la concluzia că nu există o altă cale
de stopare a răspândirii acesteia decât prin pătrunderea în locuința persoanei
afectate.
➔ Percheziția domiciliară:
- formă de limitare a inviolabilității domiciliului
- activitate procesual-penală ce constă în cercetarea domiciliului unei persoane
pentru găsirea și ridicarea unor obiecte sau înscrisuri cunoscute și solicitate de
organul judiciar, dar nepredate de bunăvoie, precum și pentru eventuala
descoperire a unor noi mijloace de probă necesare aflării adevărului.
- se dispune numai de judecător
- perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazurile flagrante (=
descoperirea infracțiunii chiar în momentul comiterii sau imediat după comitere) |
|
|
Term
|
Definition
B. Secretul corespondenței
Art. 28 – Secretul corespondenţei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte
mijloace legale de comunicare este inviolabil.
➔ drept fundamental aflat în strânsă corelație cu dreptul la viața intimă și privată a
persoanei
➔ viața privată și intimitatea nu pot fi respectate fără o protecție a corespondenței private a
acesteia
➔ face parte din categoria drepturilor social-politice, se înscrie în generația a doua de
drepturi, drepturi pozitive, pentru a căror existență este nevoie ca statul să se implice
creând reguli care să interzică utilizarea de către alte persoane a unor date și informații
strâns legate de viața privată a unei persoane
➔ obiectul de protecție al acestui drept îl constituie scrisorile, telegramele și orice alte
trimiteri poștale, convorbirile telefonice și orice alte mijloace legale de comunicare⇾
enumerarea făcută de textul constituțional este doar una exemplificativă, nu una
limitativă. Astfel, orice mijloc de comunicare, inclusiv mijloacele moderne de comunicare
(mesaje prin e-mail, SMS etc.) intră în sfera de protecție a secretului corespondenței
➔ secretul corespondenței, ca de altfel niciun drept alt drept subiectiv, nu este absolut
➔ el cunoaște anumite limite, iar aceste limite trebuie să se înscrie în art. 53 din Const.
referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți
➔ există legi care reglementează situații speciale în care acestui drept i se pot aduce
limitări:
- interceptarea convorbirilor telefonice în cazurile de criminalitate organizată sau
terorism
- utilizarea corespondenței personale ca probă în proces
➔ o situație specială este și cea referitoare la cazul anumitor persoane care prin natura
funcției lor intră în contact direct cu anumite date sau informații ce constituie obiect al
secretului informației (ex. poștașul în cazul unei telegrame, telegrafistul în cazul
transmiterii unui telegraf)⇾ aceste persoane au obligația profesională de a nu divulga
informațiile aflate și le este interzisă stocarea datelor ca urmare a serviciului prestat |
|
|
Term
| Protecția datelor cu caracter personal |
|
Definition
Protecția datelor cu caracter personal este un drept fundamental de „generație nouă”, integrat în sfera dreptului la viață privată, dar care a dobândit o autonomie juridică tot mai mare datorită evoluției tehnologice.
În cadrul examenului de Drept Constituțional, acest subiect trebuie abordat prin prisma corelației dintre textul constituțional și reglementările europene (GDPR).
---
### 1. Sediul materiei
* **Constituția României:** Articolul 26 (**Viața intimă, familială și privată**) oferă cadrul general. Deși termenul de „date cu caracter personal” nu apare explicit în titlul articolului, Curtea Constituțională a statuat că protecția acestora este o componentă intrinsecă a dreptului la viață privată.
* **Nivel European:** Articolul 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE (care consacră explicit acest drept) și **Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR)**.
### 2. Definiție și Concept
Protecția datelor reprezintă ansamblul de măsuri legale care garantează individului controlul asupra informațiilor care îl identifică sau îl pot face identificabil.
* **Date cu caracter personal:** Orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (nume, CNP, date de localizare, identificatori online, factori specifici identității fizice, genetice, psihice, economice etc.).
### 3. Principii Fundamentale
Pentru a fi constituțională, prelucrarea datelor trebuie să respecte:
1. **Legalitatea, echitatea și transparența:** Datele trebuie prelucrate conform legii și persoana trebuie informată.
2. **Limitarea scopului:** Datele se colectează pentru scopuri determinate, explicite și legitime.
3. **Minimizarea datelor:** Se colectează doar ce este strict necesar.
4. **Exactitatea:** Datele trebuie să fie actualizate.
5. **Limitarea stocării:** Păstrarea datelor doar pe perioada necesară îndeplinirii scopurilor.
6. **Integritatea și confidențialitatea:** Asigurarea securității împotriva accesului neautorizat.
### 4. Rolul Autorității de Supraveghere
În România, garantul acestui drept este **ANSPDCP** (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal). Este o autoritate publică autonomă, cu personalitate juridică, care investighează plângerile și aplică sancțiuni.
### 5. Limitele dreptului (Restrângerea exercițiului)
Conform **Articolului 53 din Constituție**, acest drept poate fi restrâns doar dacă:
* Măsura este prevăzută prin **lege**.
* Este necesară într-o societate democratică (proporționalitate).
* Urmărește un scop legitim (securitate națională, prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății publice).
> **Exemplu relevant:** Deciziile Curții Constituționale privind „Legile Big Brother” (reținerea datelor de comunicații). CCR a declarat neconstituționale anumite forme de colectare în masă a datelor, considerând că acestea încalcă substanța dreptului la viață privată dacă nu sunt însoțite de garanții stricte și control judecătoresc. |
|
|
Term
| Dreptul la muncă și protecția socială a muncii |
|
Definition
E. Dreptul la muncă și la protecția socială a muncii
Art. 41 – Munca şi protecţia socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă
este liberă.
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de
muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă
plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice,
stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
Art. 42 – Interzicerea muncii forţate
(1) Munca forţată este interzisă.
(2) Nu constituie muncă forţată:
a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din
motive religioase sau de conştiinţă;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate
condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile
normale stabilite de lege.
➔ dreptul la muncă
● în sens larg: libertatea alegerii profesiei, a ocupației, a locului de muncă în țară
sau în afara ei, protecția socială a muncii, salarizarea ei, dreptul la negocieri
colective și individuale, stabilitatea în muncă
● în sens restrâns: libertatea unei persoane la muncă și stabilitatea în muncă
➔ drept complex
➔ face parte din categoria drepturilor social-economice
➔ face parte din generația a doua de drepturi, drepturi pozitive, pentru a cărui existență
statul trebuind să se implice în privința dezvoltării de locuri de muncă, pregătiri
profesionale continue a angajaților, asigurarea unor condiții decente care să nu pună în
pericol viața și sănătatea celor care muncesc
73
➔ nu este un drept absolut: nu poate fi în totalitate garantat de stat⇾ textul constituțional
nu prevede garantarea dreptului la muncă, ci faptul că dreptul la muncă nu poate fi
îngrădit, alegerea profesiei, a meseriei, a ocupației și a locului de muncă fiind libere
➔ în baza dreptului la muncă, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială:
securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea
unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit,
prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi
alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
a. securitatea și sănătatea salariaților⇾ expresia implicării statului în prevenirea
accidentelor și a bolilor profesionale ale salariaților printr-o serie de măsuri, cum
ar fi asigurări de muncă, concediu medical etc.
b. regimul de muncă al femeilor și al tinerilor⇾ situația femeilor și a tinerilor
necesită măsuri de protecție suplimentare: durata zilei de muncă (redusă pt.
femeile care trebuie să-și îngrijească copiii minori) sau interzicerea unor munci
grele care necesită un efort fizic susținut pentru tineri.
c. instituirea unui salariu minim brut pe țară⇾ salariul trebuie să asigure
persoanei respective și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană,
trebuie să fie echitabil și satisfăcător în raport cu efortul depus
d. repausul săptămânal⇾ necesar pt. Refacerea fizică a salariaților după
depunerea unui efort susținut timp de mai multe zile. De regulă, acest repaus se
acordă săptămânal în zilele de sâmbătă și duminică, dar poate fi acordat și în
alte zile.
e. f. g. concediul de odihnă plătit⇾ garantat tuturor angajaților; legea stabilește
durata minimă a concediului anual; angajații nu pot renunța la acest concediu; în
durata concediului de odihnă nu sunt incluse zilele de repaus săptămânal,
sărbătorile legale și nici zilele de concediu medical.
prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale⇾ măsuri speciale din
partea statului pt. angajații respectivi: reducerea zilei de muncă, reducerea limitei
de vârstă standard pt. pensionare etc., care nu trebuie să afecteze salariul sau
alte beneficii ale muncii
formarea profesională⇾ necesitate pt. perfecționarea permanentă a salariaților
și adaptarea lor la piața muncii. Societatea fiind în permanentă schimbare, și
munca necesită adaptare la noutățile din domeniul tehnologic și nu numai
74
h. durata zilei de muncă⇾ Constituția: în medie, 8 ore pe zi, dar lasă posibilitatea
stabilirii de legi speciale și a unor derogări de la această regulă în cazuri
speciale; legea instituie și durate maxime de lucru săptămânal (maxim 48 de
ore).
i. la muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații⇾ expresia egalității în
drepturi a femeilor cu bărbații
j. dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu
al convențiilor colective⇾ instrumente de protecție a salariaților
➔ T ot în cadrul dreptului la muncă se înscrie și protecția dreptului la muncă prin
interzicerea muncii forțate (definită ca fiind acea muncă sau serviciu care sunt cerute
unei persoane sub amenințarea unei pedepse și pentru care persoana respectivă nu s-a
oferit voluntar)
➔ Nu constituie muncă forţată:
a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit
legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de
detenţie sau de libertate condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care
fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. |
|
|
Term
|
Definition
F . Dreptul la grevă
Art. 43 – Dreptul la grevă
(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor
esenţiale pentru societate.
➔ drept fundamental aflat în strânsă corelație cu dreptul la muncă
➔ este acea activitate de încetare a lucrului, în mod colectiv și organizat, de către un
colectiv de salariați în scopul prezentării și obținerii unor revendicări profesionale,
economice și sociale.
➔ greva este atât un fenomen social (mișcare socială prin care un grup profesional
încearcă să impună anumite soluții sau să anuleze anumite decizii), cât și un fenomen
juridic.
➔ titularii dreptului la grevă sunt salariații.
➔ trebuie făcută o distincție între titularul dreptului la grevă și beneficiarul acestui drept:
● titularul: întotdeauna o persoană (salariatul), deoarece este un drept subiectiv
● beneficiarul: colectivitate (grup de salariați), deoarece exercitarea acestui drept
nu se poate face decât în colectiv
➔ scopul grevei: apărarea unor interese profesionale, economice și sociale, orice alt scop
al unei greve este considerat a fi ilicit; salariații pot acționa și altfel pentru atingerea
obiectivelor propuse (negocieri, medieri, arbitraje, acțiuni în instanțele de judecată etc.)
➔ regimul juridic al grevei este reglementat prin legi speciale, Constituția lăsând la
latitudinea legiuitorului stabilirea condițiilor și a limitelor exercitării dreptului la grevă
➔ tot legea este cea care prevede și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale
pentru societate (medicale, de apărare, de ordine publică, de comunicații, de salubritate
etc.), ce au drept scop evitarea unor abuzuri din partea celor care exercită dreptul la
grevă
➔ legea prevede anumite persoane care nu au dreptul la grevă (membrii activi ai armatei). |
|
|
Term
|
Definition
A. Dreptul la învățătură
Art. 32 – Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel
profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura
şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi
instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din
familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat,
învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
➔ face parte din generația a doua de drepturi denumite și drepturi negative
➔ pentru existența acestuia statul trebuie să se implice pregătind dascăli și creând școli
unde să învețe copiii
➔ dreptul la învățătură este parte a dreptului la educație
➔ prin învățătură se asigură educația copiilor și tinerilor, dar și pregătirea lor profesională în
vederea integrării în societate și pe piața muncii la maturitate.
➔ dreptul la învățătură este un drept social-cultural:
● cultural: datorită scopului său - acela al educării copiilor și tinerilor
➔ formele de realizare a învățământului - pot fi de stat, confesionale și particulare- sunt:
1. învățământul general
2. învățământul liceal
3. învățământul profesional
4. învățământul superior
5. alte forme de instrucție și de perfecționare, prevăzute de lege
68
➔ reguli cu privire la modul de realizare a învățământului:
a. învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română⇾ Constituția dă
însă posibilitatea ca, prin lege, statul să poată decide ca învățământul să se
desfășoare și într-o limbă de circulație internațională, regulă ce arată
deschiderea pe care statul o dă tinerilor de a se instrui și într-o altă limbă decât
limba oficială a statului. Datorită protecției pe care statul român o acordă tuturor
cetățenilor săi, inclusiv celor care aparțin minorităților naționale, și pentru
punerea în aplicare a principiului egalității, Constituția prevede dreptul
persoanelor aparținând minorităților naționale de a putea fi instruite în această
limbă.
b. c. d. învățământul de stat este gratuit, în condițiile legii⇾ textul constituțional are în
vedere doar gratuitatea învățământului de stat, pentru cel privat și cel confesional
statul nu garantează gratuitatea. De asemenea, nu tot învățământul de stat este
gratuit, Constituția lăsând posibilitatea ca legea să stabilească regulile aplicabile
în materie de gratuitate a învățământului. Ca urmare a acestui fapt, Constituția
prevede că statul acordă burse sociale de studii copiilor și tinerilor proveniți din
familii defavorizate și celor instituționalizați. Ca regulă generală, învățământul
obligatoriu este gratuit.
învățământul superior beneficiază de autonomie universitară⇾ autonomia
universitară are în vedere posibilitatea universităților:
- de a-și stabili propriile reguli de conducere
- de a exercita libertatea academică fără niciun fel de ingerințe politice,
ideologice, religioase
- de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații în concordanță cu
opțiunile și orientările strategice naționale ale învățământului universitar.
învățământul religios este organizat și se desfășoară potrivit cerințelor specifice
fiecărui cult⇾ are în vedere:
- modul de realizare și organizare a învățământului religios în școlile de
stat:
● trebuie ținut cont de respectarea conștiinței fiecărei persoane și
evitarea îndoctrinării sau obligarea unor persoane să îmbrățișeze
anumite religii sau dogme religioase
● trebuie avut în vedere că nimeni nu poate fi obligat să urmeze
cursurile învățământului religios pentru a fi respectată libertatea
conștiinței fiecărei persoane
- modul de organizare și funcționare a învățământului confesional, care
este tot un învățământ religios:
● trebuie să se țină cont de pregătirea profesională a dascălilor în
acord cu cerințele generale ale fiecărui cult. |
|
|
Term
|
Definition
H. Libertatea economică
Art. 45 – Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt
garantate.
➔ drept fundamental introdus în Constituția României după revizuirea din anul 2003
➔ Constituția nu dă o definiție a libertății economice; ea doar se limitează a face precizarea
că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea
acestora în condițiile legii sunt garantate.
➔ libertatea economică presupune însă începerea unei activități economice și
desfășurarea unor fapte de comerț într-un mediu concurențial
➔ activitatea economică = activitate cu scop lucrativ, constând în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii
➔ faptele de comerț= acte ce realizează o impunere în circulația bunurilor, efectuată cu
intenția de a obține anumite bunuri sau profit
➔ important pentru activitatea de comerț este asigurarea unui mediu concurențial
➔ concurența = relațiile dintre cei care acționează pe aceeași piață pentru realizarea
propriilor interese în condiții de libertate economică
➔ prin natura sa, libertatea economică este un drept fundamental
79
➔ prin conținut, libertatea economică presupune analiza unui cadru care excede sferele
juridicului, fiind deopotrivă un concept juridic, economic, social și politic.
➔ libertatea economică = condiția realizării celorlalte drepturi fundamentale precum dreptul
la viață, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la sănătate, la educație, la cultură etc. |
|
|
Term
|
Definition
| Art. 31 – Dreptul la informaţie (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. ➔ drept fundamental în baza căruia persoanele se pot dezvolta spiritual prin accesul la informație ➔ este strâns legat de libertatea de exprimare, deoarece gândurile și ideile oricărei persoane pot ajunge la ceilalți semeni sub forma informațiilor răspândite de diversele mijloace de informare în masă apărute în ultima vreme ➔ conținutul dreptului la informație este unul complex, dar și dinamic, deoarece tehnologia modernă a determinat apariția multor mijloace de diseminare a informației în rândul societății ➔ Const. prevede că dr. persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal ➔ mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice, fiind una din regulile de baza ale acestui drept ➔ limite: - dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională, amândouă reprezentând valori importante ale unei societăți - textul const. face doar o enumerare exemplificativă a valorilor ce trebuie protejate prin dreptul la informație, dar pot fi și alte valori care pot intra în sfera de protecție a dreptului la informație 92 - în reglementările legale subsecvente Constituției (ex. în Codul penal) întâlnim o serie de sancțiuni cu privire la depășirea limitelor dreptului la informație |
|
|
Term
|
Definition
C. Libertatea de exprimare
Art. 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel,
prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt
inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici
dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională,
rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică,
precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului
sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare,
al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
➔ drept fundamental inerent ființei umane
➔ strâns legat de libertatea conștiinței, deoarece conștiința umană nu ar avea valoare dacă
nu ar putea fi exprimată
➔ de aceea, libertatea de exprimare ca drept fundamental nu poate fi luată în considerare
decât dacă este exprimată în public
➔ exprimarea în public este definitorie pentru conținutul juridic al acestui drept
➔ în Constituție sunt reglementate formele de realizare a libertății de exprimare și ceea ce
se poate exprima liber, fiind enunțate următoarele: prin viu grai, prin scris, prin imagini,
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public
➔ dpdv. a ceea ce se poate exprima liber, Const. se referă la libertatea de exprimare a
gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel
➔ libertatea de exprimare presupune și libertatea înființării unor mijloace specifice prin
intermediul cărora persoanele să se poată exprima public și să facă auzite de către
ceilalți semeni
90
➔ presa este unul din mijloacele cele mai cunoscute prin intermediul căreia libertatea de
exprimare se poate manifesta
➔ libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații, ce au rolul de a răspândi
informația și de a informa corect opinia publică
➔ nicio publicație nu poate fi suprimată
➔ legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa
finanțării, acest lucru constituind o garanție a responsabilității presei într-o societate
democratică
➔ textul const. instituie interzicerea cenzurii, cenzura de orice fel fiind interzisă
➔ de asemenea, suprimarea unei publicații este interzisă (suprimarea nu semnifică
suspendarea -care nu este interzisă-
, ci eliminarea unei publicații de pe piață)
➔ limite: libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară
a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
- sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii
- îndemnul la război de agresiune
- la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă
- incitarea la discriminare
- la separatism teritorial
- la violență publică
- manifestările obscene, contrare bunelor moravuri
➔ răspunderea juridică pentru încălcarea drepturilor personale prin libertatea de exprimare
este și ea prezentă, putând fi civilă (revine editorului sau realizatorului, autorului,
organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului
de radio sau de televiziune) sau penală (Const. prevede că delictele se stabilesc prin
lege)
➔ CCR a stabilit că mijloacele de informare în masă au obligația să facă o informare
corectă a cetățenilor și în acest sens, dreptul la replică reprezintă un drept corelativ celui
la liberă exprimare (dr. la replică răspunde intenției de reparare a daunei morale pricinuie
unei persoane prin publicarea unor informații eronate sau vexatorii la adresa sa) |
|
|
Term
| Libertatea de conștiință și religioasă |
|
Definition
A. Libertatea conștiinței
Art. 29 – Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o
formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare
convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect
reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea
asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror
răspundere le revine.
➔ drept fundamental ce face parte din prima generație de drepturi
➔ drept inerent ființei umane, omul fiind înzestrat de la natură cu rațiune și gândire
➔ într-o accepțiune largă: libertatea conștiinței semnifică posibilitatea oricărei persoane
de a avea și de a exprima public o concepție a sa despre lume, viață și despre tot ceea
ce îl înconjoară
87
➔ în accepțiune strict juridică: libertatea conștiinței semnifică doar libertatea gândirii,
libertatea opiniilor și a credințelor religioase
➔ libertatea conștiinței semnifică posibilitatea unei persoane de a avea și de a exprima în
public sau în mod particular o concepție a sa despre lume, despre viață și despre tot
ceea ce îl înconjoară, de a îmbrățișa o anumită credință religioasă sau nu, precum și de
a face parte dintr-un cult religios sau nu.
➔ nu trebuie confundată cu libertatea religioasă, aceasta fiind parte a libertății conștiinței.
➔ drept complex ce cuprinde în conținutul său atât libertatea gândirii, cât și libertatea
credințelor religioase
➔ libertatea conștiinței face parte dintr-un concept mult mai larg de libertăți de opinie care
înglobează mai multe drepturi (la informație, libertatea de gândire, dreptul de asociere,
secretul corespondenței, libertatea de exprimare și libertatea conștiinței)
➔ textul const. prevede că libertatea conștiinței este garantată
➔ ea trebuie să se manifeste în sprijin de toleranță și de respect reciproc, care fac parte
din valorile umane
➔ în știința juridică se spune că dreptul unei persoane se întinde până acolo unde acel
drept nu încalcă dreptul altei persoane
➔ tot în conținutul libertății conștiinței intră și dreptul părinților și al tutorilor de a asigura,
potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine
➔ cultele religioase = modalitatea de exprimare a credințelor religioase
＝ sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii
＝ în relațiile dintre culte sunt strict interzise orice forme, mijloace,
acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă⇾ această regulă are
legătură cu cea de toleranță și de respect reciproc ce trebuie să
se manifeste în cadrul libertății conștiinței
＝ cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de
sprijinul acesteia⇾ prin înlesnirea asistenței religioasă în armată,
în spitale, în penitenciare, în azile, în orfelinate, dar și prin
asigurarea accesului a fiecărei persoane la cultul sau religia pe
care o dorește |
|
|
Term
|
Definition
C. Dreptul la apărare:
Art. 24 – Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
● cunoaște două accepțiuni:
- dreptul oricărei persoane de a beneficia de un apărător calificat, de un avocat;
- posibilitatea oricărei persoane de a beneficia de toate garanțiile oferite de lege
pentru dovedirea nevinovăției în cursul unui proces.
● conținut:
- toate acele garanții oferite de lege și puse la dispoziția oricărei persoane pentru a
se putea apăra în cursul unui proces.
- dacă părțile nu își permit angajarea unui avocat, statul va asigura din oficiu un
avocat.
- părțile au dreptul de a face apel la toate mijloacele de probă pentru apărarea
drepturilor lor sau pentru a-și demonstra nevinovăția.
- legea oferă posibilitatea oricărei persoane de a se apăra singură, iar, situații
speciale, oferă chiar posibilitatea asigurării unui apărător plătit de către stat ➮
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar:
stabilește că ajutorul public judiciar se acordă în cauze civile, comerciale,
administrative, de muncă și asigurări sociale , precum și în alte cauze, cu
62
excepția celor penale, persoanelor fizice care nu pot face față cheltuielilor unui
proces.
➔ Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:
a. plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței
juridice și a apărării, printr-un avocat, pentru realizarea sau
ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiție sau pentru
prevenirea unui litigiu.
b. plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul
procesului;
c. plata onorariului executorului judecătoresc;
d. scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare
prevăzute de lege.
● prin acest drept se asigură posibilitatea oricărei persoane de a-și realiza pretențiile în
justiție sau de a-și demonstra nevinovăția atunci când este învinuit pentru o faptă pe
care nu a săvârșit-o. |
|
|
Term
| Dreptul la liberă circulație |
|
Definition
D. Dreptul la liberă circulație:
Art. 25 – Libera circulaţie
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui
drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a
emigra, precum şi de a reveni în ţară.
● face parte din drepturile inerente ființei umane;
● în doctrină: se prevede că face parte din drepturile de primă generație;
● orice persoană, prin natura ei are libertatea de a circula.
● conținut:
- două aspecte:
1. libera circulație în interiorul țării;
➔ această libertate are la rândul său două componente: libertatea
de deplasare în interiorul țării și libertatea de stabilire a
domiciliului sau a reședinței în orice localitate din țară.
2. posibilitatea de a părăsi interiorul țării.
63
a. b. c. libertatea de deplasare în interiorul țării:
- drept garantat oricărei persoane;
- nu înseamnă și obligația statului de a asigura plata cheltuielilor pentru deplasare;
- fiind un drept relativ, exercițiul dreptului la liberă circulație poate fi uneori restrâns
(interdicția de a părăsi localitatea în cazul instituirii situației de urgență sau
interdicției judecătorești asupra anumitor persoane);
libertatea de stabilire a domiciliului sau a reședinței în orice localitate din țară:
- textul constituțional are în vedere doar libertatea de stabilire a domiciliului sau a
reședinței într-o altă localitate.
- termenul de ‘localitate’ trebuie interpretat prin prisma legislației referitoare la
organizarea administrativ-teritorială. T ermenul a fost înscris pentru a nu se lăsa
posibilitatea unei interpretări abuzive, în care o persoană ar dori să își
stabilească domiciliul în afara unei localități (ex.: pe vârful unui munte, într-o
peșteră etc.).
posibilitatea de a părăsi teritoriul țării, de a emigra și apoi de a reveni în țară:
- libera circulație în străinătate trebuie analizată în strânsă corelație cu câteva
elemente:
1. 2. asigurarea unor mijloace materiale de călătorie în străinătate;
îndeplinirea unor condiții prealabile necesare părăsirii teritoriului
(deținerea unui pașaport de călătorie);
3. acceptarea de către statul pe teritoriul căruia dorești să călătorești
(obținerea unei vize necesare călătoriei).
● restrângeri ale dreptului de circulație: art. 53 din Constituție (ex.: plata unei taxe la
trecerea frontierei, instituirea interdicției de a părăsi teritoriul țării).
64 |
|
|
Term
|
Definition
F . Dreptul la asociere
Art. 40 – Dreptul de asociere
94
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului
politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt
neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii,
membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.
➔ drept fundamental
➔ cuprinde posibilitatea oricărei persoane de a se asocia liber în diferite forme și tipuri de
organizații, cu scopul de a participa la viața politică, științifică, socială și culturală și de
a-și realiza o serie de interese legitime comune
➔ formele de asociere reglementate la nivel constituționale (art. 40, 8 și 9) sunt partidele
politice, sindicatele, patronatele, asociațiile și fundațiile, care își desfășoară activitatea în
baza unor reglementări legale adoptate de către Parlament
1. Asocierea în partide politice
➔ Constituția României stipulează în mod expres că pluralismul politic constituie o condiție
și o garanție a democrației constituționale, partidele politice urmând a se constitui și a-și
desfășura activitatea în condițiile legii
➔ totuși, art. 40 din legea fundamentală nu permite asocierea în partide politice decât
cetățenilor români, urmându-se principiile constituțiilor anterioare⇾ explicat prin faptul
că cetățenii sunt legați în mod indisolubil de statul căruia îi aparțin, prin calitatea lor de
cetățean, având un interes direct ca statul respectiv să fie guvernat în mod responsabil
și eficient
2. Asocierea în fundații
➔ art. 40 din Constituția României stipulează că cetăţenii se pot asocia liber în partide
politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere
➔ funcționarea asociațiilor și fundațiilor în România este reglementată prin Ordonanța
Guvernului nr. 26/2000
➔ nu se face nicio distincție între români și străini și nici între persoanele fizice și cele
juridice în ceea ce privește dreptul la asociere, cu excepția faptului că persoanele
juridice pot crea asociații fără personalitate juridică, atunci când scopul propus permite
aceasta
➔ s-a eliminat și obligativitatea ca organele de conducere ale asociației sau fundației să fie
în majoritate cetățeni români
95
3. Asocierea în alte forme de asociere (sindicate, patronate etc.)
➔ după 1989 sindicatele au căpătat un rol important, dreptul de asociere sindicală fiind
recunoscut din Constituția din 1991
➔ Legea nr. 54/1991 (prima reglementare post-comunistă): Sindicatele sunt independente
față de organele de stat, față de partidele politice și față de oricare alte organizații,
asigurându-se astfel o putere reală a acestor forme de asociere. T otodată, actul normativ
precizează expres că persoanele care au calitatea de salariat au dreptul, fără nicio
îngrădire sau autorizare prealabilă, să se organizeze în sindicate.
➔ în prezent: dreptul de asociere în sindicate: Legea nr. 62/2011⇾ păstrată soluția
conform căreia oricine lucrează legal în România poate adera la un sindicat.
➔ în ceea ce privește patronatele, activitatea acestora este reglementată tot de Legea
dialogului social nr. 62/2011, definind patronul ca fiind persoana juridică înmatriculată,
persoana fizică autorizată potrivit legii sau persoana care exercită potrivit legii o meserie
ori o profesiune în mod dependent, care administrează și utilizează capital în scopul
obținerii de profit în condiții de concurență și care angajează muncă salariată. |
|
|
Term
|
Definition
E. Libertatea întrunirilor
Art. 39 – Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura
numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
➔ drept fundamental cu caracter social și politic
➔ face parte din categoria largă a libertăților publice în care sunt incluse și libertatea de
exprimare sau dreptul de asociere
➔ drept subiectiv, individual care aparține numai persoanei fizice
➔ beneficiar: un grup de persoane, o colectivitate, deoarece întrunirea presupune
strângerea mai multor persoane
➔ textul const. face referire la mitinguri, demonstrații, procesiuni, precum și alte întruniri
➔ textul const. nu restrânge formele și mijloacele de realizare a libertăților întrunirii, lăsând
deschisă lista modalităților în care se poate exprima această libertate a întrunirilor
➔ ceea ce distinge mitingurile, demonstrațiile, procesiunile, manifestațiile etc. este doar
natura lor:
- demonstrațiile pot avea natură politică
93
- procesiunile - natură religioasă
- manifestațiile - natură culturală
➔ prin formularea textului constituțional rezultă că mitingurile, demonstrațiile și
procesiunile sunt forme de întrunire, iar întrunirile pot fi atât publice, cât și private
➔ cum textul const. nu face nicio distincție în privința garantării libertății întrunirilor în
funcție de caracterul lor public sau privat, presupunem că ambele tipuri de întruniri sunt
garantate de lege
➔ toate mitingurile, demonstrațiile, manifestațiile, competițiile sportive se pot organiza și
desfășura numai în mod pașnic și civilizat, cu protecția participanților și a mediului
ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în
comun ori să degenereze în acțiuni turbulențe de natură a pune în primejdie ordinea și
liniștea publică, siguranța persoanelor, integritatea corporală, viața sau bunurile acestora
sau ale domeniului public
➔ de asemenea, toate adunările publice trebuie să se desfășoare fără niciun fel de arme
➔ așadar, orice întrunire trebuie să respecte următoarele reguli:
a. să fie pașnică
b. să fie fără arme (atât arme letale, cât și arme neletale, precum și armele de foc,
dar și alte tipuri de arme)
➔ alături de aceste două condiții, legea poate stabili și alte reguli, astfel, prin Legea nr.
60/1991 sunt interzise întrunirile în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor,
stațiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităților economice cu instalații,
utilaje sau mașini cu grad ridicat de pericol în exploatare
➔ de asemenea, este interzisă desfășurarea simultană a două sau mai mult adunări
publice distincte, în același loc sau pe aceleași trasee, indiferent de caracterul acestora |
|
|
Term
| Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică |
|
Definition
H. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
Art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
97
(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină
recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este
stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu
rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
➔ drept fundamental ce face parte din categoria drepturilor garanții
➔ se află în strânsă legătură cu dreptul de petiționare, având în vedere că o vătămare
cauzată unei persoane într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal al unei cerei,
dă posibilitatea unei persoane de a cere recunoașterea dreptului pretins sau a
interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei
➔ acest drept apără cetățenii contra abuzurile autorităților statului și obligă statul la
despăgubirea celor care au avut de suferit de pe urma unui comportament abuziv al
statului
➔ în vederea exercitării acestui drept, Constituția impune o serie de condiții necesare.
Acestea au în vedere următoarele:
a. b. dovada vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim
vătămarea dreptului sau a interesului legitim trebuie să se fi făcut de către
o autoritate publică
c. vătămarea să se fi produs printr-un act administrativ sau prin
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri
➔ în cazul în care toate aceste condiții sunt îndeplinite, orice persoană se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un
act administrativ sau prin nesoluționarea termenului legal a unei cereri, este îndreptățită
să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și
repararea pagubei
➔ în vederea reparării vătămării cauzate, persoana în cauză are următoarele posibilități:
a. să ceară recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim
98
b. să ceară anularea actului care a pricinuit paguba
c. să ceară repararea pagubei
➔ textul const. a instituit regula conform căreia statul răspunde patrimonial pentru toate
prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, nu doar pentru erorile din procesele penale ori
administrative etc.
➔ Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea
magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă⇾ drept
regres, care se exercită numai în limita despăgubirilor pe care statul le-a acordat
persoanei vătămate |
|
|
Term
| Accesul la funcții și demnități publice |
|
Definition
. Ocuparea funcțiilor și a demnităților publice
Art. 16 alin. (3) şi (4) din Constituţia României.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia
română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea
acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au
dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale
➔ Presupune îndeplinirea unor condiții prealabile, printre care Constituția impune doar
două - persoana care dorește să ocupe o astfel de funcție sau demnitate:
- să aibă cetățenia română
- să aibă domiciliul în țară
➔ Rațiunea instituirii acestor două condiții prealabile în Constituție este aceea că o funcție
sau demnitate publică presupune exercițiul autorității statale, iar un astfel de exercițiu
necesită din partea persoanei care prestează acel serviciu nu doar loialitate față de stat,
ci și o permanentă legătură cu statul a cărei autoritate o exercită.
➔ Pe lângă aceste două condiții, legile subsecvente constituției pot institui și alte condiții:
- vârstă
- vechime în muncă
- pregătire profesională
- capacitate juridică deplină etc.
➔ Funcțiile publice = acele funcții care presupun autoritatea statului și pentru care
persoana care îndeplinește această funcție este obligată să depundă un jurământ de
credință
➔ Demnitățile publice = o categorie a funcțiilor publice; cele care presupun un mandat din
partea cetățenilor acordat în vederea exercitării prerogativelor de suveranitate; pot fi
alese sau numite. |
|
|
Term
| Noțiunea de îndatoriri fundamentale |
|
Definition
Pentru definirea îndatoririlor fundamentale trebuie identificate câteva elemente caracteristice ale
acestora:
a. b. c. d. îndatoririle fundamentale sunt obligații ale persoanelor determinate de cerințele unei
societăți, de sarcinile și scopurile fiecărui individ în societate
îndatoririle fundamentale sunt o modalitate de asigurare a respectării și garantării
drepturilor fundamentale într-o societate
îndatoririle fundamentale sunt asigurate de bunăvoie sau pe cale de convingere ori în
caz de necesitate prin forța de constrângere a statului
îndatoririle fundamentale sunt cele înscrise în textul legii fundamentale a unei țări ca
urmare a importanței deosebire pe care acestea o au în accepțiunea puterii constituante
Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor sunt acele obligaţii ale persoanelor înscrise în textul
legii fundamentale a unei ţări ce constituie o modalitate de asigurare a respectării şi garantării
drepturilor fundamentale într-o societate, obligaţii care sunt asigurate de bunăvoie sau pe cale
de convingere ori în caz de necesitate prin forţa de constrângere a statului |
|
|
Term
| Clasificarea îndatoririlor fundamentale |
|
Definition
îndatoriri fundamentale față de stat îndatoriri fundamentale pentru asigurarea
convieţuirii paşnice a persoanelor în cadrul
unui stat |
|
|
